Duminică, 14 iunie 2026, zi în care Biserica Ortodoxă Română a făcut pomenirea tuturor sfinților neamului nostru, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a săvârșit slujba de sfințire a noii picturi a bisericii cu hramurile „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum”, vechiul lăcaș de cult al Mănăstirii Calapodești, în care ocrotitorul așezământului monahal, Sfântul Cuvios Antipa Athonitul, a primit Taina Sfântului Botez.
Astfel, ziua a debutat într-o atmosferă de aleasă bucurie duhovnicească prin săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii în biserica mare a Mănăstirii Calapodești, aflată sub ocrotirea Sfântului Cuvios Antipa Athonitul și a Sfinților Români, sub protia Preasfințitului Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preacuvioși și preacucernici părinți, din care a făcut parte și părintele arhimandrit Nicolae Dănilă, exarhul mănăstirilor din cuprinsul eparhiei.
În cadrul cuvântului de învățătură adresat celor prezenți, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a evidențiat importanța cinstirii sfinților neamului românesc, modele vii de credință, jertfelnicie și mărturisire a lui Hristos, subliniind totodată chemarea fiecărui creștin la dobândirea sfințeniei prin viață curată și statornicie în credință:
,,Noi primim harul Duhului Sfânt atunci când suntem botezați. Pentru prima dată atunci făgăduința lui Dumnezeu se revarsă asupra celui care este înfățișat înaintea altarului și, prin mâna preotului, primește botezul, iar mai apoi pecetluirea cu Sfântul și Marele Mir. Dar acest Duh Sfânt se înnoiește, se actualizează și strălucește prin faptele pe care le facem în viața de zi cu zi.
De aceea, în mod tainic, în mod duhovnicesc, fiecare credincios botezat este un sfânt în devenire sau un apostat de la chemarea sfințeniei; un apostol al lui Dumnezeu, care își împlinește chemarea sau un Iuda care Îl vinde pe Domnul. Cu care vrem să ne asemănăm oare? Răspundem chemării lui Dumnezeu și înmulțim harul pe care l-am primit sau Îl trădăm pe Dumnezeu și ne întinăm cu păcatul?
Nădăjduim că cei care ne aflăm în Biserică, duminică de duminică și sărbătoare de sărbătoare, suntem dintre cei care răspund chemării lui Dumnezeu, iar harul Său să strălucească în noi”.
Evenimentul duhovnicesc a continuat cu slujba de sfințire a noii picturi a bisericii istorice a mănăstirii, lucrare care încununează eforturile depuse în ultimii ani pentru înnoirea și înfrumusețarea acestui sfânt lăcaș.
Ca semn de prețuire și recunoștință pentru activitatea desfășurată și pentru contribuția adusă la dezvoltarea și înfrumusețarea vieții monahale de la Mănăstirea Calapodești, la propunerea părintelui arhimandrit Nicolae Dănilă, exarhul mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, preacuviosul părinte Calinic Corceag, starețul așezământului monahal, a primit, prin mâinile Preasfințitului Părinte Teofil Trotușanul, hirotesia întru arhimandrit. Totodată, preacuviosul părinte Spiridon Profir, slujitor al mănăstirii, a fost distins cu ordinul eparhial „Crucea Țării de Jos”, în semn de apreciere pentru slujirea și implicarea sa în viața duhovnicească a obștii monahale.
La acest eveniment au participat numeroși credincioși, precum și reprezentanți ai autorităților centrale și locale, între care domnul Vasile Isvoran, vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău, și domnul Gabriel Savin, primarul comunei Dealu Morii.
Astfel, această zi de sărbătoare a rămas înscrisă în istoria Mănăstirii Calapodești ca un moment de aleasă binecuvântare, de comuniune și de bucurie duhovnicească pentru întreaga obște monahală și pentru credincioșii prezenți la acest eveniment.
Pr. Cerbu Ștefan-Daniil



