Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a participat la inaugurarea spitalului orășenesc „Ioan Lascăr” din Comănești după ample lucrări de reabilitare și modernizare. Ierarhul a săvârșit o slujbă de binecuvântare în prezența ministrului Sănătății, a ministrului Mediului, a profesorului emerit dr. Ioan Lascăr, de la spitalul Floreasca, originar din Comănești și a numeroși medici și cadre didactice de la universitățile de medicină și farmacie din țară.
În cadrul slujbei de sfințire, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură referitor la rolul filantropic al bisericii, tămăduitoare a bolilor sufletești și a subliniat importanța ajutorării aproapelui:
„Astăzi, pentru noi este o sărbătoare pentru faptul că s-a deschis un izvor de taumaturgie și de vindecare, pentru că acesta este rolul spitalului. Dacă biserica se ocupă de sănătatea spirituală a credincioșilor, spitalul se preocupă de cea trupească. De aceea, zicem noi că Biserica din toate timpurile a participat la actul educațional, social și medical, acesta din urmă fiind expresia dragostei supreme față de aproapele atunci când el are nevoie.
Vocația Bisericii lui Hristos a fost din totdeauna una slujitoare, filantropică și diaconală. Slujirea liturgică și cea diaconală a Bisericii sunt de nederspărțit, fiindcă orice slujire pleacă de la Sfântul Altar. Milostenia și iubirea pentru ceilalți prin actul medical produc lumină și în propriul trup și suflet și astfel, cunoașterea tainelor lui Dumnezeu ni se descoperă nouă. O viață individuală este oarbă și atee, fără umanitate am deveni solitari și cel care își dăruiește ajutorul pentru aproapele, de fapt, primește ajutorul lui Dumnezeu în viața sa. Rugăciunea, deci este un factor de însănătoșire și nemurire a sufletului întrucât îi avem pe ceilalți în inima noastră, iar ei simt aceasta și vin spre locul unde se împarte vindecarea trupească, de care avem atâta nevoie în contextul lumii secularizate de astăzi. Un așezământ spitalicesc nou, după standardele actuale este semnul văzut că societatea se preocupă de sănătatea trupească a poporului din care face parte”.
Construcția spitalului orășenesc „Ioan Lascăr” din Comănești a început în anul 1948. Unitatea medicală a beneficiat de un amplu proiect de reabilitare, modernizare și dotare în valoare de 21 milioane de euro. Lucrările, desfășurate între anii 2009-2024 și coordonate de către domnul manager Constantin Olaru au presupus realizarea infrastructurii, zidăriei, șarpantei, acoperișului, finisajelelor exterioare și interioare, dotărilor, precum și achiziționarea utilajelor și echipamentelor, toate acestea fiind posibile prin finanțarea de către Ministerul Sănătății și Primăria Comănești.
De asemenea, lucrările au fost posibile prin sprijinul oferit prin Planul Național de Redresare și Reziliență și cu suportul financiar al unor donatori, sponsori și mai ales a creștinilor din comunitate.
În cadrul acestui eveniment, Prof. Emerit Dr. Ioan Lascăr, de la Spitalul Floreasca din București, originar din Comănești a primit cea mai înaltă distincție eparhială pentru mireni, Ordinul Melchisedec Ștefănescu, clasa I.
„Consider că suntem martorii finalizării procesului de modernizare a spitalului din Comănești, procedură care a presupus investiții consistente, s-au investit circa 21 de milioane de euro, pentru readucerea acestui spital la o nouă tinerețe. Este un vis devenit realitate și sunt mândru că ai mei concetățeni pot beneficia de servicii medicale la cele mai înalte standarde. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui vis și vă asigur de tot sprijinul meu și de acum înainte.
Cu spijinul Ministerului Sănătății si al Primăriei Comănești, spitalul a devenit cel mai nou și cel mai bine dotat spital din județul Bacău, cu trei săli de operații noi și aparatură medicală ultraperformantă.
Constantin Răzvan Popovici