Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Parohia Bârsănești I

Credincioșii Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Bârsănești I, din Protopopiatul Onești, au serbat împlinirea a 50 de ani de la sfințirea bisericii parohiale. Astfel, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cu prilejul hramului de toamnă, au fost aduse spre închinare părticele din moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, ale Sfântului Mercurie, ale Sfântului Mucenic Teodor Stratilat, ale Sfântului Teofor și ale Sfinților Mucenici din Mănăstirea „Sfântul Sava”. 

Sfintele moaște au fost aduse în ajunul sărbătorii „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”, la vremea Vecerniei, de la Biserica „Sfânta Vineri”, Drumul Taberei, din capitală, fiind însoțite de părintele Iustin Manta, inspector eparhial în cadrul Sectorului Administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În cuvântul de învățătură, rostit la sfârșitul Vecerniei Mari, părintele inspector a vorbit credincioșilor prezenți despre importanța cinstirii sfinților îngeri, despre ajutorul pe care îl primesc cei care se roagă cu credință sfinților și despre bucuria pe care trebuie să o aibă creștinii ce primesc de la Dumnezeu binecuvântarea de a se închina sfintelor moaște ale sfinților taumaturgi. 

Bucuria a continuat și a doua zi, vineri, 8 noiembrie, în ziua pomenirii Sfinților Arhangheli, cu săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii la care a luat parte Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, în prezența unui număr mare de credincioși, cărora s-au alăturat și elevii Școlii Gimnaziale din sat, împreună cu cadrele didactice. Din soborul preoților slujitori, apropiați ai parohiei, au făcut parte părintele Iustin Manta și părintele Nicolae Zaharia, protoiereu al Protopopiatului Onești, răspunsurile la strană fiind oferite de Corul psaltic „Filomelos” al Bisericii voievodale din Borzești, coordonat de doamna preoteasă Paula Cautiș. 

În cuvântul de învățătură rostit de Înaltpreasfinția Sa, acesta a vorbit credincioșilor prezenți despre ierarhia cerească, despre lucrarea și importanța îngerilor în iconomia mântuirii, despre prezența lor în Vechiul și Noul Testament. Înaltpreasfinția Sa a amintit și despre „degringolada” îngerilor, momentul tragic al căderii unei părți a îngerilor buni care au devenit demoni și care au o lucrare aparte în lume. De asemenea, ierarhul și-a manifestat bucuria prilejuită de reîntâlnirea cu credincioșii din comunitatea bârsăneșteană, pe care i-a felicitat pentru frumusețea bisericii lor, pe care o îngrijesc și o înfrumusețează cu mult drag.

Cuvânt de apreciere și de mulțumire a ținut și părintele protoiereu Nicolae Zaharia, care a mulțumit ierarhului pentru bucuria acestei zile, bucurie care rămâne întipărită în sufletele tuturor celor prezenți. 

În final, părintele paroh Mircea Enache a mulțumit, la rândul sfinției sale, părintelui arhiepiscop, pentru rugăciune și binecuvântare, preoților, precum și tuturor celor prezenți care au întregit frumusețea acestei zile. 

După săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oficiat slujba de pomenire a ctitorilor sfântului lăcaș.

Actuala biserică a Parohiei Bârsănești I a fost ctitorită de preotul Mihai Mandrea. Piatra de temelie a fost așezată în data de 25 iulie 1971, iar lucrările au fost finalizate în anul 1974. Aducerea sfintelor moaște de la biserica bucureșteană a avut loc în contextul declarării de către Sfântul Sinod a anului 2024 ca „An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”.

(Pr. Florin Robert Blănaru)