În contextul Zilei internaționale a persoanei vârstnice, în data de 1 octombrie 2019, la invitația Fundației de Sprijin Comunitar, în Sala Mare a Consiliului Județean Bacău, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja a participat cu o expunere a modelului de bună practică la evenimentul social - cultural „Servicii sociale pentru fiecare vârstnic - pachet de achiziții de servicii în fiecare comunitate”, din cadrul proiectul european „Cooperation for inovation and exchange of good practices - Strategic Partnerships for vocational education and training”.
În fiecare an, în data de 1 octombrie, sărbătorim Ziua Internațională a Persoanei Vârstnice, și ne alăturăm temei Națiunilor Unite din acest ”The Journey to Age Equality” și se va concentra pe modalități de a face față la inegalități actuale și de a le preveni.
Participanți din 4 țări (Italia, Spania, Franța și România) și invitați din mai multe județe ale țării au dezbătut pe parcursul zilei de 1 octombrie teme precum: achiziția de servicii sociale, migrarea forței de muncă, calificarea celor care asigură servicii, finanțarea serviciilor pentru persoane vârstnice, servicii medicale, sociale și de îngrijire pentru cei aflați în nevoie. La această ultimă secțiune, Pr. Ilarion Mâță, Președintele Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja, a susținut prelegerea cu titlul: „Soluții optime pentru autofinanțarea serviciilor sociale pentru vârstnici în comunitate”.
Evenimentul a debutat încă de dimineață cu mai multe abordări legate de subiecte de interes general iar în a doua parte a zilei, începând cu ora, 14.00, conferința a fost inaugurată de domnul Sorin Brașoveanu, Președintele Consiliului Județean Bacău. Domnia sa a evidențiat rolul pe care îl are parteneriatul public privat și disponibilitatea instituției pe care o coordonează de a se implica în colaborarea cu mediul privat și public pentru ca persoană vârstnică să poate fi îngrijită și să i se acorde valoarea cuvenită. În cuvântul domnului Sorin Brașoveanu a fost pusă în lumină și virtutea esențială a filantropiei adică, iubirea, fără de care nu putem pretinde nicidată că suntem în slujba aproapelui aflat în dificultate. Au urmat reprezentanții mai multor instituții care au reflectat modelele de bună practică. Părintele Ilarion Mâță a subliniat rolul pe care îl are terapia ocupațională și activitățile de sustenabilitate în oferirea de servicii de calitate în gerontologie socială. Nu în ultimul rând, părintele Ilarion Mâță, coordonator al Departamentului ONG eparhial, a transmis urările de bine și de prețuire ale Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim. Pentru acest eveniment de mare anvergură, părintele Ilarion a amintit faptul că în perioada 11 - 13 octombrie la Hârja va avea loc Simpozionul național dedicat persoanei vârstnice: „Terapie ocupațională, o perspectivă a îmbătrânirii active”.