Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, la Adunarea Generală a Grupului de Acțiune Locală (GAL) Valea Trotușului

Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, în data de 16 decembrie 2019, a participat la adunarea Generală a Grupului de Acțiune Locală (GAL) Valea Trotușului, la sediul instituției din localitatea Brătila.

Adunarea Generală a Asociației GAL Valea Trotușului a convocat membrii publici (UAT -uri) și privați (ONG-uri și mediul de afaceri) pentru un bilanț al anului 2019. 

Pe agenda întâlnirii au fost desbătute următoarele:

- situația finanțărilor pentru fiecare din cele 8 Măsuri active, proiecte eligibile, finanțate sau în curs de finanțare;

- o nouă Măsură, 19.2, pentru implementarea unui număr de aproape 200 de km de traseu montan pe teritoriul GAL;

- propuneri de cooperări între mediul public și privat;

- posibile finanțări pentru anul 2020.

Totodată, președintele Asocaiției „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” Pr. Ilarion Mâță, a prezentat cele două proiecte de infrastructură selectate de GAL Valea Trotușului și finanțate de AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), aflate în derulare în localitatea Hârja, un Centru de zi pentru copii și tineret și un Ambulatoriu pentru tratamentul copiilor diagnosticați cu Sindrom Down, ADH și alte boli din spectrul autist.Al treilea proiect depus spre finanțare, aflat în evaluare la AFIR, prin GAL, vizează dotarea unui centru de socializare cu aparatură IT, achiziție de costume populare și alte bunuri necesare schimbului de valori între generații.

---------

Din anul 2015, Asocaiția „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” face parte din Asociația Grupul de Acțiune Locală (GAL) Valea Trotușului, alături de mai mulți parteneri publici (UAT-uri) și privați din 14 comunități rurale și urbane. (Georgiana Iojă - Asistent Social, Hârja)