Arhiereul bunătăţilor viitoare să Vă dăruiască întru toate bună sporire

*Mesajul IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, adresat IPS Ioachim la aniversarea a 15 ani de slujire arhierească*

 

Înaltpreasfinția Voastră,

 

S-au scurs în crugul vremii 15 ani de când a rânduit Dumnezeu să fiţi chemat la slujirea arhieriei în Biserica Sa din Moldova, mai întâi ca Arhiereu şi Episcop vicar, apoi ca Arhiepiscop al Eparhiei Romanului şi Bacăului. Cu siguranţă, în toţi aceşti ani aţi trăit, prin mila lui Dumnezeu, multe momente de aleasă bucurie, după cum aţi cunoscut şi momente de întristare sau de încercare, pe care arhieria le presupune deopotrivă. Însă, cunoscând că puterea noastră vine de la Hristos, privind în urmă firul vieţii noastre, vedem mâna lui Dumnezeu care ne-a călăuzit şi ne-a ocrotit în slujirea arhierească. Pentru aceasta se cuvine a da slavă lui Dumnezeu în orice clipă, dar mai cu seamă la astfel de popasuri, cum este şi cel trăit de Înaltpreasfinţia Voastră la împlinirea a 15 ani de arhierie.

Cu prilejul acestui moment aniversar rog pe Mântuitorul Hristos, Arhiereul bunătăţilor viitoare să Vă dăruiască necontenit bucurie sfântă, sănătate, întru toate bună sporire şi împlinirea desăvârşită a Cuvântului Adevărului Său.

Întru mulţi şi frumoşi ani, Înaltpreasfinţia Voastră!

Cu frăţească dragoste întru Hristos Iisus, Domnul nostru,

 

† Teofan,

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei