Binecuvântare arhierească pentru elevii Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” Roman la începutul anului școlar 2026-2027

Vineri, 11 septembrie 2026, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușaunul a binecuvântat elevii de învățământ seminarial în biserica în care a început, în 1858, procesul instructiv-educativ din această instituție.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a întâlnit elevii și profesorii Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman la biserica Sf. Ierarh Nicolae din Roman (zidită în 1769) cu ocazia începutului anului școlar. Alături de ierarh, cei prezenți au participat la slujba rânduită pentru binecuvântarea anului, ceremonie care a avut loc chiar în biserica în care a început povestea învățământului teologic romașcan acum 168 de ani, când cursurile se desfășurau în casa căminarului Petrovici, a bisericii „Sf. Nicolae”. După slujba oficiată de soborul părinților consilieri și profesori sub protia Preasfințitului Părinte Teofil Trotușanul, ierarhul a adresat elevilor un îndemn la stăruință în învățătură și în cultivarea discernământului:   
„Se cuvine ca orice început să-l facem bun lucrând alături de Dumnezeu. Cu atât mai mult la început de an școlar, căci ne dorim ca tinerii care învață la școala Bisericii să aibă spor, să aibă succes la învățătură. Înaltpreasfințitul Ioachim vă transmite binecuvântarea Sa și vă urează să aveți zel în ceea ce vă doriți să faceți. Scopul trecerii prin acest liceu nu e acela de a obține o simplă diplomă la final, ci de a sluji Biserica, în care e nevoie de tineri pregătiți, cu caractere frumoase, care să dea curs misiunii lor, ca preoți, cântăreți sau ghizi. Vă doresc să fiți semințele din pământul bun, de care se pomenește în Sfânta Evanghelie, iar dacă vrăjmașul vă ispitește să duceți semințele cunoașterii în alt fel de loc, neroditor, să pomeniți cu dragoste numele Domnului. Bunul Dumnezeu să vă dăruiască un an cu rezultate bune!”
La finalul activității, Preasfințitul Părinte Teofil a vizitat ansamblul bisericii, însoțit de părintele paroh Cătălin Gheorghiță Crețu și de părintele Costel Ciprian Cercel, sacerdoții sfântului locaș.
Comunitatea educațională a Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” Roman mulțumește ierarhilor Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului pentru rugăciune și susținere, cu speranța ca noul an școlar va aduce spor, maturitate și discernământ tinerilor, ca ei să devină, mai târziu, lumină pentru ceilalți.
Pr. Amărinii Ionuț Alexandru