În perioada 4-6 iulie, la invitația Preasfințitului Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Pr. Ilarion Mâță, Inspector eparhial la Sectorul Social – Filantropic, a coordonat mai multe ateliere în cadrul Taberei de copii și tineret NEPSIS, organizată în regiunea de munte a Protopopiatului Emilia Romagna II, în perioada 30 iunie – 6 iulie 2019.
Taberele NEPSIS adună copii și tineri din diaspora românescă, organizate de centrele eparhiale în colaborare cu parohiile componente. Aceste evenimente vin în întâmpinarea copiilor și tinerilor români ortodocși, dornici să se apropie de Biserica lui Hristos și de a lega noi prietenii curate și bazate pe rugăciune și comuniune cu tinerii din alte parohii din diaspora.
Anul acesta, într-un cadru mirific de munte al Regiunii Emilia din Italia, au poposit 70 de copii și tineri, însoțiți de preoții parohi și de mai mulți voluntari. Tabăra a fost coordonată de Pr. Florin Haniș, Consilier cultural a Episcopiei Italiei.
În cadrul acestei reuniuni, tinerii au avut posibilitatea să se implice în mai multe activități de formare spirituală, socială și educațională, desfășurând ateliere de artă și meșteșugărești (pictură, olărit), sportive ( tir cu arcul, hoină), culturale (seri literare, mimică, talente) și mai ales catehetice (învătura de credință, seri filocalice, explicarea Sf. Liturghii, rostirea Rugăciunii lui Iisus) și multe alte activități recreative și de sudare a grupului participant.
Pr. Ilarion Mâță, cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, Specializarea Asistență Socială, a fost însoțit de trei voluntari, studenți ai acestei facultăți, care au facilitat coordonarea unor ateliere din tabără și care provin din diaspora românească din Italia, fiind în trecut, mai mulți ani la rând, participanți ai acestor tabere creștin ortodoxe organizate în Italia.
Pr. Ilarion a abordat mai multe teme de interes general și pe grupe de vârstă. Pentru copiii până în 14 ani, a abordat tematica „Digitalizarea vieții. Cum arată copilăria copiilor de astăzi?”, cu valențe teoretice, dar și practice care au urmărit organizarea unor grupe de lucru cu următoarele tematici: Joc de cunoaștere: „Personajul copilăriei preferat: Ce admir la acest personaj, calități pe care mi-aș dori să le am”; Avantajele și dezavantajele utilizării smartphonului; Ce trebuie să facem ca să eliminăm sau să diminuăm efectele negative ale smartphonului?; Jocurile copilăriei – implicarea tuturor copiilor în lumea inepuizabilă a jocului autentic; Comparație între timpul petrecut cu smartphonul și jocul bucuriei copilăriei; Socializarea în viața reală și socializarea pe rețelele de socializare.
A fost aplicat un chestionar cu 20 de întrebări pentru cei 50 de copii din care a reieșit faptul că majoritatea (37) folosesc în acest moment în exces telefonul mobil sau tableta, ceea ce însemna că părinții ar trebui să petrecă mai mult timp alături de copii, fără să utilizeze dispozitivele în fața lor și că este nevoie să-i implicăm în activități sportive, jocuri, activități recreative și să trăiască copilăria în mod autentic, terminalele fiind obiecte care determină dependență severă și toxicizare a celei mai frumoase perioade a vieții viitorului adult. Statisticile demonstrează că 77% dintre utilizatorii minori ai dispozitivelor electronice suferă: obezitate, depresie, boli ale aparatului digestiv, lipsa de socializare reală, anxietate, lipsa de stimă de sine, performanțe scăzute la învățătură, motivație culturală aproape inexistentă etc.
Pentru grupa de vârstă 14-19 ani, Pr. Ilarion a abordat o serie de dezbateri și prezentări de materiale informative și documentare video pe tema: „Tineri pentru viață. Responsabilități și asumări ale tânărului contemporan”. Acestă temă a generat foarte mult interes, deși un subiect tabu, fiind o temă actuală cu care se confruntă tinerii în viața de zi cu zi, iar în situația unei absențe în comunicare cu părinții lor, Biserica este cea mai în măsură să lămurească aceste aspecte delicate din viața lor, în caz contrar, societatea și grupul de prieteni vor face educația cu prețul asumării unor decizii care îi pot afecta pentru totdeauna.
Întâlnirea cu adolescenții a debutat cu jocul de cunoaștere: „Cafeneau publică” în care tinerii, distribuiți pe mai multe grupe, au tratat subiecte Pro – Viață privind cauzele, consecințele, exemple și soluții ale următoarelor provocări: „Violența între tineri și bullyng”; „Debutul prematur al vieții sexuale la tineri”; „Criza de sarcină” și „Dependența de pornografie”.
După aceste momente, Pr. Ilarion a prezentat materialul pregătit care a tratat mai multe aspecte legate de Educația pentru viață prin:
I. Aspecte teoretice, statistice și de refleție.
1. Ce este Educația pentru viață?
2. Statistici și posibile opțiuni;
3. Realitatea crizei de sarcină;
4.Video – Este bine sau nu să facem avort?, informații cu fundamentare a documentarelor și mărturiilor video ale femeilor care au săvârșit avort;
4. Influența dispozitivelor electronice;
II. Materiale video.
1. Promo „Unic din prima secundă;”
2. „In your face” - material care tratează științific consecințele medicale ale bolilor cu transmitere sexuală și eșecurile debutului prematur al vieții conjugale în viața tinerilor.
III. „Să discutăm deschis, fără ocolișuri!” - sesiune de întrebări și răspunsuri.
După mai multe sesiuni de întrebări și discuții pe teme de interes major pentru tinerii prezenți, a urmat mărturiile studentelor de la Facultatea de Teologie Asistență Socială din Iași care au încurajat tinerii să își păstreze viața curată până la căsătorie, să aleagă abstinența și să nu se implice în relații toxice alături de parteneri care nu le doresc binele, să evite consumul de alcool, droguri, pornografie, dispozitive electronice în exces și să stea alături de oamenii valoroși, principiali, de la care poți învăța ceva bun și mai ales de la preoții parohiilor din care fac parte. Fără rugăciune, Spovedanie și Sf. Euharistie, un tânăr nu poate supraviețui acestei „furtuni” a vieții, perioadă în care, cu ajutorul lui Dumnezeu, tânărul trebuie să ia deciziile de moment cele mai înțelepte și să își asume responsabil vocația de tânăr creștin ortodox, misionar și model pentru toți ceilalți tineri ai societății.(Ana Maria Tătaru – student an II la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloe” – Specializare Asistență Socială).