Desfășurarea noii ediții a Proiectului eparhial ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!”, prin care Biserica oferă daruri, constând în bani, ghiozdane complet echipate, rechizite și dulciuri la câteva mii de copii din cuprinsul Eparhiei Romanului și Bacăului, se împletește anul acesta cu serbarea a șapte ani de când, din încredințarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în curtea Catedralei “Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, în prezența unui impresionant sobor de ierarhi și în fața a 300 de preoți și a câtorva mii de credincioși, a fost citit, de către IPS Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei, Tomosul patriarhal prin care se vestea că Episcopia Romanului a devenit Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.
Au trecut șapte ani de când această străveche eparhie, atestată din vremea voievodului Alexandru cel Bun, s-a străduit prin slujitorii săi, ierarhi, ieromonahi, preoți și credincioși, să fie la înălțimea credinței și dragostei față de valorile spirituale tradiționale a fiilor săi duhovnicești, sub noua titulatură. De atunci, sub coordonarea ÎPS Arhiepiscop Ioachim, la nivelul Centrului eparhial, se derulează numeroase proiecte social-filantropice menite a veni în ajutorul tinerilor defavorizați, în mod special; se desfășoară activități culturale, misionar-pastorale și administrativ-gospodărești, menite să arate că eforturile depuse pentru obținerea acestui statut au fost întru totul binevenite și meritate.
Acum, la șapte ani de existență a Arhiepiscopiei noastre, nimeni nu mai poate contesta prezența constantă a Bisericii în spațiul public, nu doar prin programe social-filantropice, ci și printr-o consecventă susținere a educației și culturii românești. Editarea volumelor de spiritualitate ortodoxă, de educație și pedagogie creștină, dar și de istorie și civilizație românescă, la editura ”Filocalia” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, consecvența derulării programelor sociale ce au adunat în jurul Bisericii mii de oameni din toate colțurile eparhiei, sfințirea de noi lăcașuri de cult și așezăminte sociale, intensificarea activităților la centrele de zi ale parohiilor și multe altele, vin să confirme interesul și dragostea Bisericii pentru viața comunității din această zonă a Moldovei.
Toate acestea spre Slava Sfintei Treimi și spre pomenirea tuturor celor care de-a lungul istoriei, ierarhi, preoți și credincioși au slujit în această de Dumnezeu binecuvântată și păzită Eparhie!