În data de 12 februarie 2019 a avut loc la Centrul eparhial din Roman întrunirea adunării generale a CAR din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Cu acest prilej a avut loc darea de seamă pentru anul financiar 2018.
În dimineața zilei de 12 februarie a.c. la Centrul eparhial din Roman s-au adunat membrii adunării generale a CAR din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Cu prilejul întâlnirii, membrii CAR au dezbătut și analizat mai multe probleme căutând cele mai benefice soluții pentru ajutorarea membrilor săi.
La acest eveniment a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, care a felicitat pe toți cei prezenți și i-a îndemnat ca pe mai departe să vină în sprijinul celor care au nevoie de ajutor.
Părintele Constantin Tiron, președintele CAR, a prezentat succint detalii în cadrul ședinței, reliefând activitatea desfășurată în anul ce a trecut.
Adunarea de astăzi descarcă gestiunea financiară a Casei de Ajutor Reciproc a clerului și salariaților bisericești din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Avem împliniri deosebite în acordarea de împrumuturi. Am acordat 186 de credite, o sumă considerabilă de la echivalentul fondului social până la suma de 30.000 de lei. În anul 2018 s-au înscris 40 de noi membri preoți, cântăreți, salariați în activitatea organizată sub grija Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim.
(pr. Daniel-Ionel Marari)