Protopopiate

PROTOPOPIATUL

Protopopiatul (protoieria) este o unitate bisericească administrativă care cuprinde mai multe parohii arondate de pe teritoriul aceleiaşi eparhii.

Înfiinţarea, desfiinţarea, delimitarea şi schimbarea întinderii teritoriale a protopopiatelor se aprobă de Adunarea Eparhială, la propunerea Consiliului Eparhial, ţinând seama de cerinţele misionar-pastorale locale, precum şi de situarea parohiilor şi filiilor dintr-o zonă geografică.

Fiecare protopopiat are o cancelarie administrativă proprie în cadrul căreia funcţionează personal clerical şi neclerical aferent competenţelor date prin Statut şi regulamentele bisericeşti.

Personalul administrativ clerical şi neclerical din cancelaria protopopiatului se numeşte de chiriarh, într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului Eparhial, pe baza unei liste de mai mulţi candidaţi intervievaţi în prealabil la Centrul Eparhial.

PROTOPOPUL (protoiereul)

Protopopul (protoiereul) este preotul conducător al protopopiatului şi al cancelariei administrative a protopopiatului, în numele chiriarhului.

Protopopul se numeşte sau se reconfirmă de către chiriarh pe o perioadă de patru ani, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, ţinându-se seama de următoarele criterii: media generală de licenţă în teologie – minimum 8,50; cel puţin 5 ani vechime în preoţie; fără impedimente juridic-canonice şi având o activitate deosebită liturgică, administrativ-pastorală, misionară, culturală şi socială.

Protopopul poate fi revocat de chiriarh, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, pentru activitate necorespunzătoare sau abateri disciplinare.

Protopopul are următoarele atribuţii exercitate prin mandat, în numele chiriarhului:

  1. îndrumă, coordonează şi supraveghează activitatea bisericească a parohiilor şi filiilor din protopopiat;
  2. inspectează, cel puţin o dată pe an, parohiile, filiile şi aşezămintele sociale din protopopiat, constatând calitatea vieţii religioase, morale şi sociale a parohienilor; verifică registrele contabile, arhiva şi biblioteca, starea bisericii, a clădirilor bisericeşti, a cimitirelor, precum şi a altor bunuri bisericeşti;
  3. înscrie în registrul de inspecţie al parohiei procesul-verbal amănunţit privind constatările făcute. O copie a acestuia se înaintează Centrului Eparhial, cu raport şi propuneri, iar al treilea exemplar rămâne la protopopiat;
  4. supraveghează şi îndrumă activitatea catehetică, misionar-pastorală, culturală şi social-filantropică a preoţimii, astfel încât aceasta să se desfăşoare în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare bisericeşti, cu hotărârile Sfântului Sinod şi ale organismelor eparhiale;
  5. întocmeşte şi prezintă anual Permanenţei Consiliului Eparhial situaţia privind bunurile mobile şi imobile proprietăţi ale parohiilor şi filiilor din cuprinsul protopopiatului;
  6. urmăreşte ca ordinele şi dispoziţiile autorităţilor superioare bisericeşti să fie transmise la timp unităţilor şi personalului bisericesc din protopopiat şi să fie aduse la îndeplinire;
  7. face propuneri chiriarhului cu privire la suplinirea posturilor vacante de preoţi, diaconi şi cântăreţi bisericeşti;
  8. aprobă preoţilor şi diaconilor din protopopiat până la 8 zile pe an din concediul legal de odihnă, asigurând suplinirea parohiei cu un alt preot şi informând despre aceasta Centrul Eparhial;
  9. aprobă concediul de odihnă personalului neclerical de la parohii şi protopopiat, iar pentru personalul clerical înaintează Centrului Eparhial spre aprobare planificarea concediului anual de odihnă;
  10. întocmeşte un raport anual general despre întreaga viaţă bisericească din protopopiat, pe care îl înaintează chiriarhului şi îl face cunoscut preoţilor din protopopiat la prima conferinţă administrativă din fiecare an;
  11. avizează asupra tuturor lucrărilor organismelor parohiale care urmează a fi supuse aprobării organismelor eparhiale;
  12. susţine acuzarea în cauzele aflate pe rolul Consistoriului disciplinar protopopesc;
  13. coordonează, supraveghează şi răspunde de activitatea Cancelariei administrative a protopopiatului, în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare, cu dispoziţiile date de conducerea eparhială şi cu normele legislaţiei civile în vigoare;
  14. întocmeşte trimestrial un raport pastoral-misionar şi financiar privind activitatea protopopiatului, pe care îl înaintează pentru aprobare către Permanenţa Consiliului Eparhial;
  15. întocmeşte bugetul anual al protopopiatului şi îl prezintă spre aprobare Permanenţei Consiliului Eparhial;
  16. propune chiriarhului acordarea de ranguri şi distincţii de vrednicie clericilor şi credincioşilor merituoşi;
  17. îndeplineşte orice alte atribuţii date de organismele eparhiale sau de chiriarh pentru bunul mers al vieţii bisericeşti.

Protopopul este pe teritoriul protopopiatului său reprezentantul oficial al Centrului Eparhial faţă de autorităţile publice locale şi faţă de terţi şi îndeplineşte sarcinile ce-i sunt atribuite prin prezentul statut, prin regulamentele bisericeşti şi prin alte dispoziţii în vigoare. În această calitate lucrează cu încuviinţarea chiriarhului, pe care îl informează, în prealabil, asupra problemelor respective.

Știri din Protopopiate

Concursul Național Catehetic, implementat în Parohia Orbeni II

Duminică, 9 februarie, a avut loc cea de-a doua întâlnire din cadrul Concursului Național Catehetic “𝗠ă𝗿𝘁𝘂𝗿𝗶𝘀𝗶𝗿𝗲𝗮 𝗷𝗲𝗿𝘁𝗳𝗲𝗹𝗻𝗶𝗰ă 𝗮 𝗱𝗿𝗲𝗽𝘁𝗲𝗶 𝗰𝗿𝗲𝗱𝗶𝗻ț𝗲 –...
Mai mult

Concursul Național Catehetic a debutat în parohiile Țepoaia și Poiana

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte, Ioachim,  Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în săptămâna 3-9 februarie, în parohiile Țepoaia...
Mai mult

A doua activitate din cadrul Concursului Național Catehetic, în Parohia Corbasca

Duminică, 9 februarie, în lăcașul de cult al Parohiei Corbasca, Protopopiatul Sascut, a avut loc cea de-a doua întâlnire din cadrul Concursului...
Mai mult

A doua întâlnire a grupului catehetic din Berești-Tazlău, în vederea participării la Concursul Național Catehetic

Duminică, 9 februarie, s-a desfășurat cea de-a doua cateheză în Parohia Berești-Tazlău, în cadrul Concursului Național Catehetic. Cateheza prezentată...
Mai mult

Debutul Concursului Național Catehetic în Parohia Români din Protopopiatul Roman

Pe 8 februarie 2025, la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din comuna Români, Protopopiatul Roman, a avut loc prima întâlnire din cadrul...
Mai mult

Concursul Național Catehetic a debutat în Parohia Sascut-Sat

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în ziua de vineri, 07 februarie 2025, după oficierea...
Mai mult

Activitate dedicată Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române și contribuției Episcopului Melchisedec Ștefănescu, la Parohia „Lazaret” Bacău

Joi, 6 februarie, în cadrul Așezământului „Sfânta Filofteia” al Bisericii Ortodoxe Lazaret a avut loc o activitate culturală dedicată...
Mai mult

O nouă întâlnire catehetică la Catedrala „Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae” din Moinești.

Miercuri, 5 februarie 2025, în contextul Anului Omagial al Centenarului Patriarhiei Române, la Catedrala „Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Ierarh...
Mai mult

Parohia Dealu Nou a debutat cu prima activitate din cadrul Concursului Național Catehetic

Joi, 6 februarie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Dealu Nou din...
Mai mult

Ședința administrativă a preoților Protopopiatului Moinești

Joi, 6 februarie 2025, a avut loc prima ședință din acest an, a preoților din Protopopiatul Moinești. Întâlnirea s-a desfășurat la sediul...
Mai mult