La Moinesti, bucuria copilăriei s-a împletit, pentru al unsprezecelea an consecutiv, cu rugăciunea, comuniunea și activitățile educative, în cadrul Școlii de Vară „Episcop Dionisie Climescu – întemeietorul școlii moineștene”, organizată de Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Desfășurată în perioada 27–31 iulie, ediția din acest an a reunit 140 de copii, care au avut parte de un program complex, în care formarea duhovnicească și activitățile recreative s-au completat armonios.
În fiecare zi a fost săvârșită Sfânta Liturghie, iar participanților le-au fost oferite masa de prânz și gustări constând în fructe proaspete. Programul a cuprins numeroase ateliere educative și creative: ceramică, pictură, tradiții, creație, actorie, gastronomie, fotbal și dans, toate desfășurate într-o atmosferă de prietenie și voie bună.
Un moment deosebit de important al școlii de vară l-a constituit pregătirea copiilor pentru începutul Postului Adormirii Maicii Domnului. Aceștia au primit Sfânta Taină a Spovedaniei și s-au împărtășit cu Sfintele şi Dumnezeieştile Taine, întărindu-și astfel legătura cu Hristos și cu Biserica.
Un moment cu adevărat memorabil și inedit a fost binecuvântarea copiilor de către trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Preasfințitul Părinte Macarie și Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, însoțiți de Arhimandritul Ciprian Grădinaru și de părintele protopop Costel Mareș. Prezența și binecuvântarea lor au adus multă bucurie copiilor, voluntarilor și tuturor celor implicați în organizare.
Coordonarea întregului proiect a fost asigurată de părintele paroh Mihai Dragoș Nistor, împreună cu echipa de voluntari și colaboratori, care au contribuit cu dăruire la buna desfășurare a tuturor activităților.
Școala de Vară s-a desfășurat cu sprijinul partenerilor: Protoieria Moinești, UAT Moinești, Direcția de Asistență Socială Moinești și Școala „George Enescu” Moinești, cărora organizatorii le adresează sincere mulțumiri pentru implicare și susținere.
Prin astfel de inițiative, Biserica continuă să ofere copiilor un spațiu al credinței, al educației și al comuniunii, contribuind la formarea lor duhovnicească și umană, spre slava lui Dumnezeu și folosul comunității.
(Pr.M-D.N.)



