Protopopiate

PROTOPOPIATUL

Protopopiatul (protoieria) este o unitate bisericească administrativă care cuprinde mai multe parohii arondate de pe teritoriul aceleiaşi eparhii.

Înfiinţarea, desfiinţarea, delimitarea şi schimbarea întinderii teritoriale a protopopiatelor se aprobă de Adunarea Eparhială, la propunerea Consiliului Eparhial, ţinând seama de cerinţele misionar-pastorale locale, precum şi de situarea parohiilor şi filiilor dintr-o zonă geografică.

Fiecare protopopiat are o cancelarie administrativă proprie în cadrul căreia funcţionează personal clerical şi neclerical aferent competenţelor date prin Statut şi regulamentele bisericeşti.

Personalul administrativ clerical şi neclerical din cancelaria protopopiatului se numeşte de chiriarh, într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului Eparhial, pe baza unei liste de mai mulţi candidaţi intervievaţi în prealabil la Centrul Eparhial.

PROTOPOPUL (protoiereul)

Protopopul (protoiereul) este preotul conducător al protopopiatului şi al cancelariei administrative a protopopiatului, în numele chiriarhului.

Protopopul se numeşte sau se reconfirmă de către chiriarh pe o perioadă de patru ani, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, ţinându-se seama de următoarele criterii: media generală de licenţă în teologie – minimum 8,50; cel puţin 5 ani vechime în preoţie; fără impedimente juridic-canonice şi având o activitate deosebită liturgică, administrativ-pastorală, misionară, culturală şi socială.

Protopopul poate fi revocat de chiriarh, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, pentru activitate necorespunzătoare sau abateri disciplinare.

Protopopul are următoarele atribuţii exercitate prin mandat, în numele chiriarhului:

  1. îndrumă, coordonează şi supraveghează activitatea bisericească a parohiilor şi filiilor din protopopiat;
  2. inspectează, cel puţin o dată pe an, parohiile, filiile şi aşezămintele sociale din protopopiat, constatând calitatea vieţii religioase, morale şi sociale a parohienilor; verifică registrele contabile, arhiva şi biblioteca, starea bisericii, a clădirilor bisericeşti, a cimitirelor, precum şi a altor bunuri bisericeşti;
  3. înscrie în registrul de inspecţie al parohiei procesul-verbal amănunţit privind constatările făcute. O copie a acestuia se înaintează Centrului Eparhial, cu raport şi propuneri, iar al treilea exemplar rămâne la protopopiat;
  4. supraveghează şi îndrumă activitatea catehetică, misionar-pastorală, culturală şi social-filantropică a preoţimii, astfel încât aceasta să se desfăşoare în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare bisericeşti, cu hotărârile Sfântului Sinod şi ale organismelor eparhiale;
  5. întocmeşte şi prezintă anual Permanenţei Consiliului Eparhial situaţia privind bunurile mobile şi imobile proprietăţi ale parohiilor şi filiilor din cuprinsul protopopiatului;
  6. urmăreşte ca ordinele şi dispoziţiile autorităţilor superioare bisericeşti să fie transmise la timp unităţilor şi personalului bisericesc din protopopiat şi să fie aduse la îndeplinire;
  7. face propuneri chiriarhului cu privire la suplinirea posturilor vacante de preoţi, diaconi şi cântăreţi bisericeşti;
  8. aprobă preoţilor şi diaconilor din protopopiat până la 8 zile pe an din concediul legal de odihnă, asigurând suplinirea parohiei cu un alt preot şi informând despre aceasta Centrul Eparhial;
  9. aprobă concediul de odihnă personalului neclerical de la parohii şi protopopiat, iar pentru personalul clerical înaintează Centrului Eparhial spre aprobare planificarea concediului anual de odihnă;
  10. întocmeşte un raport anual general despre întreaga viaţă bisericească din protopopiat, pe care îl înaintează chiriarhului şi îl face cunoscut preoţilor din protopopiat la prima conferinţă administrativă din fiecare an;
  11. avizează asupra tuturor lucrărilor organismelor parohiale care urmează a fi supuse aprobării organismelor eparhiale;
  12. susţine acuzarea în cauzele aflate pe rolul Consistoriului disciplinar protopopesc;
  13. coordonează, supraveghează şi răspunde de activitatea Cancelariei administrative a protopopiatului, în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare, cu dispoziţiile date de conducerea eparhială şi cu normele legislaţiei civile în vigoare;
  14. întocmeşte trimestrial un raport pastoral-misionar şi financiar privind activitatea protopopiatului, pe care îl înaintează pentru aprobare către Permanenţa Consiliului Eparhial;
  15. întocmeşte bugetul anual al protopopiatului şi îl prezintă spre aprobare Permanenţei Consiliului Eparhial;
  16. propune chiriarhului acordarea de ranguri şi distincţii de vrednicie clericilor şi credincioşilor merituoşi;
  17. îndeplineşte orice alte atribuţii date de organismele eparhiale sau de chiriarh pentru bunul mers al vieţii bisericeşti.

Protopopul este pe teritoriul protopopiatului său reprezentantul oficial al Centrului Eparhial faţă de autorităţile publice locale şi faţă de terţi şi îndeplineşte sarcinile ce-i sunt atribuite prin prezentul statut, prin regulamentele bisericeşti şi prin alte dispoziţii în vigoare. În această calitate lucrează cu încuviinţarea chiriarhului, pe care îl informează, în prealabil, asupra problemelor respective.

Știri din Protopopiate

Parohia Secuieni II, gazdă pentru refugiați ucraineni

Urmând îndemnul Mântuitorului de a primii pe cei străini și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și...
Mai mult

Protopopiatul Roman alături de frații ucraineni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, sub coordonarea Sectorului Social-Filantropic al  Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului...
Mai mult

Seară duhovnicească la Parohia Lazaret din Protoieria Bacău

Solidaritatea preoților băcăuani față de momentele grele și de încercare prin care trece poporul ucrainean a continuat și în seara zilei de miercuri...
Mai mult

Deschiderea Centrului de consiliere și sprijin pentru copii și părinți "Sf. Filofteia" al Parohiei "Sf. Gheorghe" Bacău

În "luna pentru viață", luna martie a anului 2022, în Parohia "Sf. Gheorghe" din Bacău, sub egida Asociației social-filantropice "Casa biencuvântării...
Mai mult

Proiect de solidaritate implementat la Parohia „Sfinții Apostoli” Bacău

Proiectul de solidaritate al Protoieriei Bacău intitulat „Să ne rugăm pentru Pacea lumii!” a fost implementat marți, 1 martie 2022 și la...
Mai mult

Un mărțișor pentru fiecare în Parohia Bereşti-Tazlău

În duminica cea mai apropiată de 1 martie, în fiecare an, în Parohia Bereşti-Tazlău se desfăşoară un Târg de Mărţişor.
Mai mult

Parohiile Protoieriei Sascut vin în spijinul refugiaților din Ucraina.

Marți, 01 martie, în prima zi a mărțișorului, un transport de alimente, pături, pilote, apă, dulciuri, conserve, fructe, lapte praf, scutece și haine...
Mai mult

Colectă umanitară desfășurată de către Protoieria Bacău pentru sprijinul fraților ucraineni

Preoții Protoieriei Bacău, alături de credincioșii din parohiile păstorite, nu au rămas indiferenți nici de această dată venind în sprijinul...
Mai mult

Sfințirea Centrului de socializare pentru vârstnici la Parohia Orbic din Protoieria Bacău

Luni, 28 februarie 2022, la Parohia „Sfântul Gheorghe” -Orbic din urbea buhușeană a fost prezent părintele protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche,...
Mai mult

Ședință de lucru pentru derularea activităților sociale în Protoieria Bacău

Luni, 28 februarie 2022, la sediul Protoieriei Bacău a avut loc o ședință de lucru în prezența părintelui Ilarion Mâță, consilier eparhial al...
Mai mult