În cadrul unui parteneriat încheiat între parohie și Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman se vor organiza mai multe acțiuni specifice pastorației tinerilor. Vineri, 19 decembrie 2025 a avut loc în biserica Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul o reprezentație cuprinzând colinde și piese liturgice specifice perioadei, interpretate de corurile seminarului romașcan în fața comunității din localitatea numită odinioară Brătești.
Comunitatea păstorită de cei doi sacerdoți, pr. Petronel Gheorghiță Ciocan și pr. Daniel Dumitru Lefter, a fost alături de partenerii instituționali ce au realizat această activitate. Un număr ridicat din elevii seminarului romașcan, cu precădere de la specializarea ghid turism religios, au rude în această parohie, astfel că vibrația emoțională adusă de această vestire prin cânt a sărbătorii Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost una intensă. Coordonați de profesorii lor de muzică, elevii au interpretat cântări liturgice, prelucrări după colinde populare, piese specifice genului polifonic, compuse de autori români consacrați, precum și o suită de colinde cu texte scrise de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim. Repertoriul a fost interpretat de cele trei ansambluri corale ale liceului teologic, corul de muzică psaltică „Melozii Romanului”, corul elevelor de la specializarea ghid turism religios, și ansamblul vocal polifonic „Laudamus”. Acest eveniment a fost programat, inspirat, la finalul unei lucrări sfințitoare, realizată de preoții slujitori ai lăcașului de cult, Taina Sfântului Maslu. De altfel, cei doi preoți au o bogată experiență în comunicarea cu tinerii, părintele Daniel Dumitru Lefter fiind, odinioară, profesor de Istoria Bisericii Ortodoxe Române în cadrul seminarului romașcan, și profesor de religie la Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, iar părintele Petronel Gheorghiță Ciocan , de cinci ani, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, preotul spiritual al instituției de învățământ seminarial din Roman. Totodată, sfinția sa are o experiență îndelungată în coordonarea de activități catehetice cu tinerii, la nivelul Protopopiatului Roman. Concertul celor aproape cincizeci de elevi seminariști a fost a douăzeci și cincea reprezentație cuprinzând repertoriul specific al perioadei Crăciunului, ultima dintr-o suită lungă de evenimente cu caracter misionar, organizate de parohii și alte instituții parteneri educaționali ai Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” în luna decembrie, pe parcursul cărora elevii au dezvoltat nu doar competențe personale, ci și bune practici în pastorație, din moment ce colindul, ca și datină, constituie el în sine o sublimă formă de cateheză despre acțiunea mântuitoare pentru neamul omenesc a Fiului lui Dumnezeu, dar și despre valori precum comuniunea, trăirea în har, și în fapte bune alături de semeni. Reprezentantul instituției de învățământ a mulțumit, amfitrionilor, și mai ales Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, pentru binecuvântarea acordată în vederea implimentării acestui proiect. Activitățile ulterioare vor viza realizarea unor acte filantropice, dar și dezvoltarea de inițiative comunitare, menite să înnobileze conduita elevilor ce studiază în liceul teologic întemeiat în anul 1858. La final, părintele paroh a mulțumit, la rându-i, chiriarhului Romanului și Bacăului, precum și celor implicați în această inițiativă atât de oportună pentru conturarea unor repere utile vieții sufletești a beneficiarilor.
Pr. Amărinii Ionuț Alexandru



