Activitate educațională despre nonviolență și gestionarea conflictelor, la Școala Gimnazială nr. 1 din Parohia Dealu Nou

Reîntâlnirea cu tinerii reprezintă întotdeauna un prilej de bucurie și de dialog constructiv. În acest context, părintele Răzvan-Dimitrie Radu, paroh al bisericii din Dealu Nou – Sărata și asistent social al Protoieriei Bacău, a fost prezent la Școala Gimnazială nr. 1 din Sărata, unde a susținut o activitate educațională dedicată nonviolenței și gestionării conflictelor, în lumina valorilor promovate de Biserică și de societate.

Activitatea a fost organizată de Sectorul social al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și face parte din proiectul intitulat „Fiecare elev are dreptul să se simtă în siguranță la școală”, inițiativă care urmărește prevenirea violenței și promovarea unui climat educațional bazat pe respect, dialog și responsabilitate.

Întâlnirea a avut loc în preajma zilei de 30 ianuarie, când Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Trei Ierarhi, zi care coincide și cu Ziua Internațională a Nonviolenței, oferind un cadru potrivit pentru abordarea acestei teme de actualitate.

Elevii au manifestat interes și deschidere, adresând întrebări și implicându-se activ în discuții. În cadrul întâlnirii au fost prezentate modalități concrete de gestionare a situațiilor tensionate, de prevenire a bullying-ului, precum și formele pe care violența le poate îmbrăca, mai ales în rândul tinerilor.

La final, părintele Răzvan-Dimitrie Radu s-a asigurat că participanții au înțeles importanța alegerii nonviolenței și a dialogului ca mijloace de rezolvare a conflictelor, subliniind rolul educației și al sprijinului comunității în formarea caracterului copiilor.

Menționăm că, în cadrul Parohiei Dealu Nou – Sărata, funcționează Centrul social „Sfântul Dumitru Stăniloae”, unde se desfășoară constant activități educative și formative pentru copii. De această dată, acțiunea s-a desfășurat în mediul școlar, în parteneriat cu cadrele didactice ale unității de învățământ.

La final, au fost adresate mulțumiri elevilor pentru atenție și implicare, precum și cadrelor didactice pentru deschidere și găzduire.

(Pr. R.D.R)