Miercuri, 24 aprilie 2024, Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău, în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Bacău și Asociația „Treime de Arhierei” Bacău, au desfăşurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, activitatea social-filantropică şi culturală „Un dar pentru suflet”, cuprinsă în proiectul comun „Privind cu sufletul”, conceput special pentru „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”.
La inițiativa doamnelor Bulmoagă-Ursache Diana, asistent social al Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” Bacău, Aburel Maria, membră a Asociației Nevăzătorilor din România – Filiala Bacău și Mihaela Jugănaru, vouluntar în cadrul Asociației „Treime de Arhierei”, beneficiarii Centrului de socializare și petrecere a timpului liber pentru persoane vârstnice „Sfinții Părinții Ioachim și Ana” al Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi”, împreună cu beneficiarii A.N.R. Bacău şi doamna Președinte Laura Damian, au vizitat Mănăstirea „Sfântul Sava” din comuna Berzunți, aducând fericire în sufletul beneficiarilor Așezământului social al Mănăstirii.
Grupul vocal „Izvorașul” a vestit bucuria Învierii Domnului prin cântări specifice, oferind şi câte un dar dulce bunicilor din acest Așezământ. De asemeni, A.N.R. Bacău, împreună cu Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” Bacău, au oferit produse de curățenie, de uz personal și sanitar pentru beneficiarii așezământului.
Astfel, toţi participanţii la acest proiect au descoperit calea prin care sufletul devine frumos, iar gândurile devin luminate şi oricât de grea este Crucea pe care o purtăm, Dumnezeu ne oferă puterea de a o duce cu zâmbetul pe chip până la sfârșit, iar bunătatea și dragostea faţă de aproapele ne sunt cele mai de neprețuite avuții.
(Pr. Mihai-Flavius Balaban)