Luni, 21 august, la Complexul de servicii socio-medicale rezidențiale pentru persoane vârstnice din Hârja a avut loc a doua ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Bacău, organizată de Asociația "Sf. Voievod Ștefan cel Mare Hârja" și ASCOR Bacău, în colaborare cu protopopiatele eparhiei din județul Bacău.
Ziua a început cu Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoți și diaconi, sub protia pr. Protopop Ioan Bârgăoanu. Apoi, a fost săvârșită slujba Parastasului de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, pentru beneficiarii centrului trecuți la Domnul.
La festivitatea de deschidere, cuvântul de bun venit a fost adresat de către ierarh, apoi domnul Ciprian Olinici, secretar de stat pentru culte, a adresat un mesaj de felicitare pentru organizarea evenimentului, dar și pentru activitatea continuă a centrului rezidențial. Pr. Ilarion Mâţă, gazda întâlnirii, a prezentat programul și scopul acesteia în contextul anului omagial al pastorației vârstnicilor.
Cei 550 de participanți au fost împărțiți în grupe și au participat la o sesiune de 12 ateliere. Toate activitățile au avut un caracter intergenerațional, promovându-se dialogul și schimbul de experiență si valori dintre generații. Atelierele ediției de anul acesta au fost:
• Armonie temporală în învățătura ortodoxă;
• Cultivarea sufletului prin consens și asertivitate în dialogul intergenerațional;
• Puterea cuvântului în spiritualitatea ortodoxă;
• Comoara cunoașterii și valoarea culturii generale, de la experiență la entuziasm;
• Icoana - Fereastră către cer;
• Transfigurarea spațiului: Când omul sfințește locul;
• Amprentele ființei. Cât de mult contează impactul acțiunilor noastre?;
• Pot fi liber în afara Libertății?;
• Cheia deschiderii Sfintei Scripturi; Înțelepciunea dincolo de greșeli: evoluție și învățare;
• Legăturile înțelepciunii: tineri și vârstnici ca lideri în Vechiul Testament;
• Generații împreună în drumul spiritual. Punte între generații;
• Rolul muzicii bizantine în viața tinerilor.
Atelierul „Punte între generații" a fost susținut de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, ierarhul facilitând dialogul dintre tineri și vârstnici. Scopul activității a fost acela de a prezenta legătura specială dintre tineri și vârstnici în comunitate prin prisma tradiției ortodoxe. Prin poveștile de viață, tinerii au învățat din întâmplările vârstnicilor, iar aceștia au împărtășit cu bucurie cunoștințele dobândite de-a lungul vieții. La finalul sesiunii, persoanele cu vârsta de peste 90 de ani au fost felicitate de ierarhul Romanului și Bacăului.
În a doua parte a zilei, participanții au ascultat două conferințe, prima susținută de pr. Vlad Roșu, cu titlul „Rolul muzicii bizantine în viața tinerilor", iar următoarea, de domnul Daniel Gheorghe, cu titlul „Pastorația, de la vârstnici la tineri. Libertate vs libertinaj!". Evenimentul s-a încheiat cu câteva momente artistice susținute de corul parohiei Irești și de tinerii talentați ai eparhiei.
(Vlad Țuțurlan)