La împlinirea a 107 ani de la eroicele lupte purtate în Primul Război Mondial, eroii din Regimentul 15 Infanterie „Războieni”, căzuți pe creasta Cireșoaia, au fost pomeniți în cadrul unei Slujbe de Parastas.
În acest an, Ceremonialul militar-religios a avut loc sâmbătă, 7 septembrie, la orele 13.00. Activitatea s-a desfășurat în proximitatea monumentului comemorativ de tip Troiță ridicat pe piscul Cireșoaia (urcare dinspre Valea Slănicului). Slujba de pomenire a fost oficiată sub protia părintelui arhimandrit Andrei Ioniță, delegat al Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, din soborul slujitorilor făcând parte, printre alții, și părintele protosinghel Claudiu Panțîru, egumen al Schitului „Sfântul Eftimie cel Mare” și unul dintre pionierii acestor manifestări, părinți din parohiile Cerdac, Slănic, Poiana Sărată, precum și clericul militar al Brigăzii 15 Mecanizate „Podu înalt” din Iași.
Alături de oficialități județene și locale, militari din brigada mai sus menționată, istorici și reprezentanți ai filialelor din Bacău și Roman ale Asociației Naționale Cultul Eroilor, precum și ai altor asociații cultural-istorice, au urcat această jertfelnică colină și mai mulți localnici.
Ceremonialul militar și religios a fost precedat de o manifestare organizată pentru comemorarea eroilor Regimentului 27 Bacău, la crucea ridicată în anul 1935 pentru cinstirea memoriei lor. La final, lângă Troița sculptată în piatră, au fost depuse coroane și jerbe de flori.