Ziua Universală a Iei, sărbătorită în Parohia Leorda din Protopopiatul Moinești

Ziua Universală a Iei a fost marcată cu bucurie și emoție în Parohia Leorda, din orașul Comănești, Protopopiatul Moinești, unde, ca în fiecare an, credincioșii au răspuns invitației părintelui paroh Codrin Laslău de a cinsti frumusețea portului popular românesc și valorile moștenite de la înaintași.

Îmbrăcați în ii și costume tradiționale, enoriașii au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, mărturisind prin prezența lor dragostea față de credință, neam și tradițiile străbune. Alături de părintele paroh s-au aflat doamna preoteasă și numeroși credincioși de toate vârstele, de la copii și tineri până la vârstnici, într-o frumoasă comuniune de rugăciune și recunoștință pentru moștenirea spirituală și culturală primită de la bunici și străbunici.

Pentru al doilea an consecutiv, în curtea bisericii a fost organizată o expoziție de obiecte tradiționale, reunind adevărate comori păstrate cu grijă în cuferele bunicilor. Vizitatorii au putut admira ii și cămăși populare cusute manual, ștergare, fețe de masă, covoare din lână, preșuri țesute din cârpe („din coade”), precum și alte obiecte de uz gospodăresc care vorbesc despre hărnicia, talentul și credința generațiilor de odinioară.

Evenimentul a reprezentat o invitație la redescoperirea patrimoniului cultural și etnografic local, contribuind la păstrarea și valorificarea tezaurului popular moștenit din generație în generație. Totodată, expoziția a oferit copiilor și tinerilor prilejul de a cunoaște mai bine rădăcinile comunității din care fac parte, de a înțelege valoarea muncii de odinioară și de a privi cu respect și admirație tradițiile care definesc identitatea poporului român.

După încheierea slujbei, credincioșii s-au reunit în jurul unei mese frățești pregătite cu multă dragoste de gospodinele parohiei. Bucatele de post și preparatele din pește au completat atmosfera de sărbătoare, oferind tuturor ocazia de a petrece împreună câteva momente de comuniune și bucurie.

Prin astfel de inițiative, Parohia Leorda continuă să cultive legătura dintre credință și tradiție, demonstrând că valorile autentice ale satului românesc pot fi păstrate vii și transmise mai departe noilor generații. Într-o lume aflată într-o continuă schimbare, ia românească rămâne un simbol al identității, al demnității și al frumuseții sufletului românesc, iar astfel de manifestări contribuie la păstrarea vie a memoriei.

(Andreea Laslău)