Duminica, 26 februarie a.c, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare” – Hârja, a organizat evenimentul ”A fost odată ca niciodată” … "Cum să te vindeci cu o poveste?"
Tinerii Centrelor de zi, ai Centrului de Excelență în Dezvoltarea Resurselor Intelectuale și Culturale (CEDRIC), și ai Asociației ”Copii în sânul familiei” au realizat un eveniment special unde basmul s-a scurs ca un pârâu de fluturi. Tot în aceeași zi, acum 179 de ani, s-a născut una dintre cele mai mari personalități ale culturii române, marele scriitor și filolog Bogdan Petriceicu Hașdeu și s-a marcat acest eveniment prin diverse activități, copiii prezentând individual momentele cele mai semnificative din viața scriitorului și au explicat ce importanță a avut acesta în literatura română.
Făcând o trecere ușoară, copiii au format 5 echipe de câte 3-4 coechipieri și prin imaginația lor au fost puse pe hârtie toate gândurile lor sub forma unor basme inventate. După acest moment artistic și creativ, tinerii au făcut schimb de idei și și-au expus basmul celorlalți.
Aici, la sala de socializare, s-a făcut un mic concurs cu copii tip ”Quiz” legat de viata lui B.P. Hașdeu precum: operă (istorie, filologie, literatură, teatru, critici de la Convorbiri literare), cronologie și numismatică. Evenimentul s-a derulat la sediul Asociației ”Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, în Sala de socializare, Sala de Conferințe și Biblioteca Centrului.
(Alina Puiu - Ergoterapeut)