Ziua de 24 iunie – Sânzienele sau Drăgaica în calendarul popular și „Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” în calendarul ortodox – a devenit pentru enoriașii Parohiei „Nașterea Maicii Domnului”, din Lăloaia – Comănești, o zi în care se celebrează principala piesă din portul tradițional femeiesc: cămașa sau ia. Și anul acesta, ca în ultimii trei ani, cei prezenți la slujbă au venit cu ținuta tradițională pentru a marca „ZIUA IEI”.
Sărbătoarea a început printr-un mic concert al corului de copii al bisericii, prin care s-a dorit amintirea datoriei morale de cinstire a zestrei spirituale și culturale a strămoșilor. Ia, parte a identității românești, reprezintă un simbol al creativității și imaginației comunităților românești rurale, un exemplu viu al moștenirii lăsate nouă de către bunicii și bunicile noastre.
În perioada contemporană, ia a devenit un simbol național. Reginele României, Elisabeta şi Maria, dar şi aristocraţia feminină a timpului, au purtat cu mândrie costumul popular în diferite momente, fiind apreciată fineţea materialelor folosite, armonia cromatică, dar şi croiul pieselor de port românesc, ţesute, croite şi brodate în casă. În anii treizeci ai secolului trecut, ia devine o „modă” chiar la Paris, prin strădania unor românce de viță nobilă și cu simțire românească. Astfel, ia a rămas în memoria celor de atunci ca o reprezentare frumoasă, colorată și fină a românismului pentru eternitate!