Parohia ”Sf. Gheorghe” Hârja și Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, au organizat un moment religios și artistic, cu prilejul praznicului Înălțării Domnului Iisus Hristos și a comemorării Zilei eroilor.
La 94 de ani, temperamentul său, voința și dârzenia sa în fața greutăților vieții, îi redau o parte din anii tinereții sale, ani petrecuți printre gloanțe inamice. La anii săi nu-i mai este frică de moarte căci i-a simțit puterea fulgerătoare cu care i-a secerat pe camarazii săi care i-au fost frați pe toată perioada războiului. Și acum resimte nevoia de a le mai auzi numele printre cruci. Numele celor 11.000 de camarazi pierduți la Oarba de Mureș pe 20 septembrie 1944, încă mai tresaltă inima sa, întristându-se și lăcrimând. Aceste sentimente le-a încercat dl Căpitan în rezerva Rogoza Neculai la ora de istorie pe care a oferit-o tinerilor de azi și bătrânilor care în timpul acelui război erau copii, lecție de istorie susținută în după-amiaza de miercuri la sala multifuncțională a Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, înainte de marele praznic al Înălțării Domnului. Tot atunci, ca mulțumire pentru eroii neamului, copiii din cadrul Centrului de zi "Sf. Dionisie Exiguul" au confecționat drapelul național în mai multe exemplare spre a fi împărțite participanților la slujba de pomenire a eroilor neamului românesc.
De ziua Praznicului Înălțării Domnului, la monumentul eroilor din satul Hârja au avut loc depuneri de coroane din partea asociației și parohiei de la Hârja, dar și din partea Primăriei și a Consiliului Local Oituz, având ca reprezentanți pe domnul viceprimar Sorin Butucaru și domnii consilieri, pe această cale, Pr. Ilarion Mâță, parohul parohiei și reprezentantul asociației de la Hârja, mulțumindu-le de prezența și implicarea domniilor lor la acest moment înălțător.
Evenimentul organizat în amintirea eroilor s-a încheiat cu o mică scenetă intitulată ”Mama lui Jan” și poezii alcătuite și recitate de Căpitanul Rogoza Neculai - beneficiar al serviciilor Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”.
(Florentina Ion – ergoterapeut)