După liturghia arhierească din data de 18 septembrie, manifestările religioase au continuat la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Moineşti.
Credincioși din mai multe parți ale Protopopiatului Moinești au venit să se închine la racla cu Brâul Maicii Domnului venită de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, iar spre seară, în lăcașul de cult a fost săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia de un sobor de preoți sub protia părintelui Matei Victor, preot paroh la Parohia Solonț.
În cuvântul de învățătură, părintele Aniculoaie Gheorghe, de la Catedrala „Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae” din Moinești, a prezentat celor prezenți un scurt istoric al Brâului Maicii Domnului, evidențiind totodată importanța rugăciunii și mai ales rugăciunea adresată Maicii Domnului.
În final, părintele protopop Costel Mareș, a mulțumit părinților slujitori și credincioșilor pentru prezența la acest eveniment și a anunțat faptul ca duminică va fi săvârșită Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți.
Pr. Cristian-Ioan Balaban