Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, joi, 8 februarie 2018, Corul Buna Vestire și Corul de copii Ziurel de zi, de la Parohia „Buna Vestire” Tg.Ocna, au mers într-un pelerinaj pentru a se închina la Sfintele Moaște ale Sfintei Parascheva de la Iași.
Sub îndrumarea părintelui paroh Ion Vasile Panțîru, care a vrut să recompenseze pe tineri pentru munca depusă de sărbători în cadrul activităților cultural-religioase derulate de parohie, copiii însoțiți de părinți și membrii corului parohiei (în total 57 de pelerini), au poposit dimineață la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, s-au închinat la racla cu Sfintele Moaște aflate aici și au participat la slujba arhierească, în cadrul căreia, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a hirotonit un preot și un diacon. În cadrul slujbei, copiii au rostit Crezul și Tatăl nostru, iar la chinonic, cele două coruri au cântat Troparul sfintei și un Imn închinat Ocrotitoarei Moldovei plus alte două cântări corale închinate Maicii Domnului. De la Roman, pelerinii au plecat în capitala Moldovei și s-au închinat la racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Parascheva în Catedrala Mitropolitană, au vizitat Muzeul Catedralei, s-au închinat la Moaștele Sfântului Vasile cel Mare în Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, au vizitat Muzeul de Istorie și Muzeul de Artă din Palatul Culturii din Iași.
A fost o zi de deplină bucurie și folos duhovnicesc, ce se inscrie în seria de activități cultural misionare și catehetice desfășurate la Parohia „Buna Vestire” din Tg.Ocna. Grupul a luat masa de prânz la Cantina „Sf. Nicolae” a Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, iar transportul grupului s-a făcut prin agenția de turism și pelerinaje Meteora Tour a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Prof. Chiticaru Oana