Campania ”Autismul colorează diferit lumea” s-a încheiat vineri, 8 aprilie 2016, printr-un eveniment organizat la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, constând în vernisarea expoziției ”Zâmbete de cer senin”, reprezentând chipuri ale copiilor cu autism.
La acest eveniment organizat în cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” au fost prezenți părinți împreună cu copiii cu autism, reprezentanți ai instituțiilor partenere sau colaboratori, preoți și terapeuți din județul Bacău. În deschidere, pr. Eugen Ciprian Ciuche, vicepreședintele Fundației ”Episcop Melchisedec” – Filiala Bacău, împreună cu Ramona Stanciu, coordonator al Centrului de zi pentru persoane cu autism ”Sf. Cosma și Damian”, au făcut o retrospectivă a evenimentelor derulate pe parcursul perioadei 2-8 aprilie în cadrul campaniei de conștientizare și informare a comunității băcăuane cu privire la problematica autismului. Apoi, cei prezenți au fost invitați să vizioneze filmul pe care echipa fundației l-a realizat special pentru această campanie, un film care și-a dorit să prezinte atât munca imensă din spatele progreselor unui copil cu autism, cât și frumusețea, veselia, talentul și fericirea acestui copil special. A fost un moment special și emoționant pentru toți participanții la eveniment.
După vizionarea filmului, Ramona Stanciu a făcut o prezentare a vieții alături de un copil diagnosticat cu autism, vorbind despre impactul pe care diagnosticul de autism îl are asupra familiei, despre copilăria diferită pe care o are un copil cu autism, prezența constantă a terapeuților în viața familiei și poveștile din spatele fiecărei fotografii din cadrul expoziției.
Această prezentare a fost urmată de o frumoasă interpretare la trompetă a unui copil cu autism, Darius Păsărică, sub îndrumarea profesorului său de la Colegiul Național de Artă ”George Apostu” din Bacău.
Au urmat intervenții ale invitaților cu referire la problematica autismului. Domnul Sorin Brașoveanu, director general al Direcției Generale de Asistența Socială și Protecția Copilului Bacău, a pus accent pe nevoia de servicii la care să poată avea acces și familiile din mediul rural, în prezent serviciile specializate fiind concentrate în municipiul Bacău. Apoi, doamna Cristina Petrescu de la Clubul Inner Wheel Bacău, care a amenajat camera de stimulare senzorială din cadrul centrului, a vorbit despre importanța implicării tuturor în procesul de integrare a copilului cu autism. Doamna Nicoleta Zărnescu, de la Colegiul Național Ferdinand I, ne-a relatat despre impactul pe care dezbaterea privind includerea copilului cu autism într-o formă de învățământ a avut-o asupra elevilor și dorința acestora de a face voluntariat în cadrul centrului pentru copii cu autism.
Evenimentul s-a încheiat cu intervenția colegei noastre Andreea Vereș, psiholog la Centrul de zi pentru persoane cu autism ”Sf. Cosma și Damian”, care ne-a vorbit despre impactul pe care terapeutul îl are în viața copilului și a continuat cu interpretarea la chitară a piesei ”Wonderful Life”, în semn de susținere a familiilor care au copii diagnosticați cu autism.
Mulțumim Înaltpresfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului pentru binecuvântarea oferită pentru derularea acestei campanii de conștientizare a autismului în comunitatea băcăuană, dar și partenerilor care ne-au susținut în realizarea acestei campanii: Primăria Municipiului Bacău, Teatrul „Bacovia” Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, Colegiul „Național Ferdinand I”, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”. (Pr. Ciuche Eugen)