În data de 12 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost prezent în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul”, la capela din incinta cimitirului „Eternitatea” din orașul Târgu Ocna, Protopopiatul Onești.
Cu prilejul acestei vizite pastorale, ierarhul a binecuvântat lucrările demarate în vederea construcției casei praznicale a parohiei. Tot acum, IPS Părinte Ioachim, a oficiat și o slujbă de parastas pentru prezbitera Laura, mutată la Domnul în anii trecuți.
„Multumim iubiți credincioși pentru prezența dumneavoastră aici, în biserică, precum și la casa de prăznuire care se află în lucru. De ceva vreme voiam să trec pe aici să fac o rugăciune la mormântul dnei preotese Laura, care s-a dus înainte de vreme și care este iubită și prezentă în inimile frățiilor voastre, ca o prezență întru absență; pentru faptul că atunci când avem credință, pe Dumnezeu nu îl vedem, dar El este prezent. Aici, la dumneavoastră, am văzut un angajament deosebit din partea preoților și din partea credincioșilor focalizată către preoți. Aceasta înseamnă că viața bisericii de aici este dinamică, este activă, este actualizată și mereu înoitoare și sfințitoare! , a spus în cuvântul său părintele Arhiepiscop. (Pr Daniel-Ionel Marari)