Sosirea primăverii a însemnat un prilej de bucurie pentru tinerii și voluntarii din cadrul Centrului de zi pentru copii „Sfântul Dionisie Exiguul” al Asociației "Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja" care, împreună cu părintele Ilarion Mâță, au realizat cu răbdare şi dragoste sâmbătă, 29 februarie mărțisoare, au împodobit fructe în spiritul sărbătorii Mărțișorului și au fost dăruite ulterior benefeciarilor Complexului rezidențial pentru persoane vârstnice de la Hârja.
Duminică, 1 martie, imediat după Sfânta Liturghie, o parte dintre copiii Centrului de zi „Sfântul Dionisie Exiguul”, precum și ceilalți tineri care au fost prezenți la slujbă, au făcut o vizită bătrânilor din cadrul Complexului de servicii social - medicale „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare- Hârja” cu scopul de a oferi în dar tuturor beneficiarilor câte un fruct și un mărțișor confecţionat de către ei în cadrul Atelierului de creaţie, artă și tradiție populară, transmițând prin aceste simboluri dragostea și recunoștința lor față de cei 105 vârstnici rezidenți.
Această acțiune se înscrie în lista evenimentelor pe care Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” le va organiza pe tot parcursul lunii martie. (Pr. Petru Toma)