În prima duminică a Postului Nașterii Domnului, 15 noiembrie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, în prezența clericilor, monahiilor și credincioșilor care au participat la acest moment de rugăciune și comuniune euharistică.
În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit Pilda samarineanului milostiv, evidențiind actualitatea mesajului evanghelic și importanța iubirii față de aproapele în viața creștinului contemporan. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre semnificația duhovnicească a Postului Nașterii Domnului, arătând că această perioadă nu trebuie redusă la schimbarea alimentației, ci trebuie înțeleasă ca un timp al înnoirii interioare, al cultivării virtuților și al înmulțirii faptelor bune, odată cu schimbarea hranei credinciosul fiind chemat să-și schimbe și modul de viață, pentru a se apropia mai mult de Dumnezeu:
„Astăzi este o duminică obișnuită din calendarul Bisericii, numai că Pronia dumnezeiască a rânduit să fie și începutul unei perioade speciale din anul bisericesc, aceea a postului. Dacă Îl întrebăm pe Hristos care este îndemnul pentru această perioadă, El ne va spune ceea ce a spus cândva: «Tu, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești». Postul are un caracter pedagogic, dar, dacă nu este și un act de cult, nu este primit de Dumnezeu și devine doar o cură de slăbire sau o practică făcută din alte motive. Postul este cel care schimbă viața noastră. Așa cum schimbăm alimentele, trebuie să schimbăm și viața noastră, în perspectiva dobândirii virtuților și a faptelor bune, specifice postului și nu numai, cu care ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu”.
Pornind de la întrebarea adresată Mântuitorului despre moștenirea vieții veșnice, Înaltpreasfinția Sa a arătat că împlinirea poruncilor nu trebuie să rămână o simplă obligație formală. Adevărata împlinire a Legii este iubirea:
„Drumul către Împărăția lui Dumnezeu este marcat cu semne ale dragostei Lui. Acestea ne ghidează, pentru că Dumnezeu este prezent în toată creația. Hristos ne spune să păzim poruncile. Același lucru îl spune și Maica Domnului, în ceea ce putem numi Evanghelia Maicii Domnului: «Faceți ceea ce vă spune El». Sunt cinci cuvinte, dar cinci cuvinte de oțel, atât de puternice sunt. Dacă facem ceea ce spune Hristos, putem ajunge la desăvârșire. Dar depinde și cum facem aceasta. Fiul cel mare din Pilda fiului risipitor păzise toate poruncile, însă, deși stătuse mereu lângă tatăl său, nu îi cunoscuse niciodată iubirea. Hristos a arătat pentru toate timpurile și pentru toate neamurile care este porunca cea mai mare: să iubești pe Domnul Dumnezeul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Deci nimic altceva decât iubirea. Încercați iubirea și atunci veți putea rezolva neînțelegerile care sunt între voi”.
Actualizând înțelesurile Pildei samarineanului milostiv, Ierarhul a atras atenția asupra riscului ca preocupările cotidiene, graba sau îndeplinirea formală a unor obligații să conducă la ignorarea suferinței aproapelui. Deși societatea contemporană dispune de instituții și servicii specializate pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, acestea nu pot înlocui iubirea și compasiunea personală:
„Veți spune: «Părinte, dar s-a schimbat societatea. Acum, dacă întâlnești un om căzut între tâlhari, nu mai este numai problema ta. Este problema unei instituții, a statului, a poliției sau a serviciilor medicale, care trebuie să intervină». Da, s-a schimbat societatea. Dar nu s-a schimbat iubirea, pentru că iubirea este aceeași. Tu poți să-l însoțești pe cel căzut între tâlhari, chiar dacă vine ambulanța sau un serviciu care are datoria să se preocupe de cei bolnavi, de cei săraci și de cei aflați în dificultate. Chiar dacă societatea modernă a reglementat toate acestea, totuși este nevoie de Dumnezeu. S-a schimbat situația, s-a schimbat cadrul, s-a schimbat imaginea societății. Dar nu înseamnă că s-a schimbat ceva în Dumnezeu, pentru că Dumnezeu rămâne iubire permanentă.”
De asemenea, evocând exemplul lui Simon din Cirene, Înaltpreasfinția Sa a arătat că omul nu poate înainta spre Dumnezeu ignorând nevoile și suferințele semenilor săi:
„Simon din Cirene venea de la țarină, după ce muncise, și se îndrepta spre casă. Soldatul roman l-a silit să ducă Crucea lui Iisus. Când ești silit să faci ceva, bineînțeles că nu îți convine. Începi să cârtești și să spui: «Ce treabă am eu cu aceasta?». Dar tu nu te poți mântui în manieră egoistă. Cineva are nevoie de tine pentru a-l ajuta. Și chipul lui Dumnezeu este în fiecare om. Când faci o faptă bună, nu ți-o atribui ție, ci atribuie-o lui Dumnezeu, pentru că fapta bună aparține binelui suprem, care este Hristos. [...] Modul de acțiune pentru a-l redobândi pe cel pierdut este de două feluri: răbdarea și acțiunea. Samarineanul milostiv a folosit acțiunea, dar tatăl fiului risipitor a folosit răbdarea. Aici este discernământul: să știi când să folosești răbdarea și când să folosești acțiunea, când trebuie să pleci în căutarea aproapelui”.
Tot în cadrul Sfintei Liturghii a fost citit cuvântul pastoral al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, adresat clerului și credincioșilor în prima duminică a Postului Nașterii Domnului.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala Paraschevi a Catedralei arhiepiscopală din Roman.



