Sâmbătă, 9 ianuarie 2021, la ceas de priveghere, romașcanii s-au adunat în rugăciune în străvechiul locaș de cult mușatin închinat Sfintei Parascheva pentru a cinsti pe ocrotitorul Eparhiei Romanului și Bacăului și totodată al Paraclisului care întregește complexul arhitectural al Centrului Eparhial.
Cu binecuvântarea și participarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, P.Cuv. Părinte arhimandrit Pimen Costea, Vicar Eparhial, înconjurat de un mic sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba Vecerniei unită cu Litia sub privirea lină a sfântului născut în ținutul eparhial al Calopodeștilor, zugrăvit în icoană de părintele Antipa de la Mănăstirea Antim din București, fiu al eparhiei.
Icoana sfântului și racla cu părticele din sfintele sale moaște au adus mângâiere duhovnicească credincioșilor prezenți, fiind peste timp mărturia nevoinței sale și a permanentei căutări a desăvârșirii.
Cuvintele hagiografului adună în pagină de Pateric viețuirea filocalică a celui pe care în aceste zile îl cinstim, arătându-l ca fiind unul dintre cei mai reprezentativi sfinți ai secolului al XIX-lea și totodată un mare iubitor de neam și de țară: „Cea mai mare nevoință a lui era rugăciunea cea de foc a inimii, prin care neîncetat slăvea pe Dumnezeu, izgonea duhurile cele necurate și gusta din bucuriile cele negrăite ale Duhului Sfânt. La aceasta adăuga post îndelungat, privegheri de toată noaptea, lacrimi, metanii și alte neștiute osteneli duhovnicești. Săvârșea încă adesea dumnezeiasca Liturghie și se ruga mult pentru lume și pentru țara în care s-a născut”.
La finalul slujbei de priveghere, Părintele Vicar Eparhial a recomandat pe părintele Andrei Ioniță, exarh cultural, care a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim Crucea Țării de Jos, cea mai înaltă distincție pentru clerici a Eparhiei Romanului și Bacăului, pentru ascultare, devotament și misiune în biserică.
Sărbătoarea închinată Sfântului Cuvios Antipa va continua mâine, 10 ianuarie, când se împlinesc 139 de ani de la nașterea sa în ceruri, cu Sfânta Liturghie săvârșită de soborul preoților consilieri și inspectori de la Centrul eparhial, în Catedrala Arhiepiscopală, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim. (pr. Daniel Marari)