Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în cadrul proiectului “Centenar - Jertfă și Recunoștință”, în ziua de luni, 3 decembrie 2018, la Parohia Oituz din Protopopiatul Onești, s-a desfășurat conferința cu titlul “Valea Oituzului - jertfa neamului românesc pentru unitate națională”.
Programul evenimentului a debutat cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de un sobor de preoți sub protia părintelui Protoiereu Ioan Bârgăoanu în Biserica cu hramul “Sfinții Împărați Constantin și Elena” - Mausoleu duhovnicesc al eroilor de pe Valea Oituzului, urmată de un parastas pentru făuritorii Marii Uniri și pentru eroii neamului românesc ce și-au jertfit viața în Războiul de Reîntregire, săvârșit la Cimitirul din incinta bisericii, loc în care au fost înhumați aproximativ 18000 de eroi.
Evenimentul a continuat cu ședința lunară a preoților din Protopopiatul Onești în cadrul căreia s-a evidențiat rolul și importanța bătăliilor din Primul Război Mondial care au contribuit decisiv la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Între invitații de seamă care au conferențiat la acest eveniment s-au numărat P.C. Pr. Dr. Bogdan Racu - Inspector în cadrul sectorului educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, P.C. Pr. Valentin Băltoi - consilier în cadrul sectorului cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, P.C. Pr. Daniel Marari - inspector eparhial în cadrul Biroului de catehizare al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Col. (rtr.) Paul -Valerian Timofte - Președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor “Regina Maria” Bacău și Dl. Cristian Aioanei - Consilier în cadrul cabinetului președintelui Consilului Județean Bacău. Totodată, au fost oferite distincții din partea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și a Protopopiatului Onești și daruri de suflet din partea Parohiei Oituz.
Printre oaspeții de seamă s-au numărat membrii Comisiei misionare din cadrul Colegiului “Sfântul Nicolae” și studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae” din Iași care au desfășurat activități de voluntariat cu elevii Școlii Gimnaziale din Oituz. Grupul psaltic “Theotokos” de la Mănăstirea Bucium din Iași a oferit răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie.
La finalul întâlnirii a avut loc și lansarea volumului de teatru religios „Ceasul alegerii”, ce a apărut la Editura „Filocalia” sub semnătura dl. prof. Constantin Adamovici, cunoscut celor mai mulți dintre preoții oneșteni încă din timpul cursurilor de seminar, acolo unde autorul a fost profesor de limba și literatura română.
Această zi a fost prilej de comemorare a celor care, acum 100 de ani, au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 și cu a căror jertfă noi astăzi trăim într-o țară liberă și independentă în care putem să ne manifestăm liber credința noastră strămoșească pentru păstrarea căreia au luptat înaintașii noștri dintotdeauna.
Pr. Bogdan-Ionel Piștea