În ziua Nașterii Maicii Domnului, marți, 8 septembrie, orele 16.00, la Așezământul ”Sfinții Părinți Ioachim și Ana” de la Itești va fi o întreită sărbătoare.
Văzând nevoile crescânde ale comunității din zona Bacăului, sub coordonarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Centrul Eparhial de la Roman s-a angajat la un nou efort pentru amenajarea unui nou așezământ social destinat îngrijirii persoanelor vârstnice, la Itești, în județul Bacău. Având ca ocrotitori pe „Sfinții Părinți Ioachim și Ana”, acesta va fi binecuvântat de ierarhul locului, în ziua de marți, 8 septembrie, orele 16.00, atunci când va fi sfințit și paraclisul „Izvorul Tămăduirii” situat în incinta Centrului social de la Itești.
Noua inițiativă social-filantropică a Eparhiei Romanului și Bacăului vine ca urmare a experienței de la Hârja, acolo unde, după aproape zece ani de eforturi susținute din partea chiriarhului locului și a colaboratorilor săi, s-a ajuns la susținerea unui cămin unde sunt îngrijiți medical și spiritual 100 de bătrâni, cărora li se adaugă alți 50 la domiciliu.
În ciuda tuturor ostilităților întâmpinate, zona fostei baze militare de la Itești, a devenit o oază deosebită, în care rugăciunea și filantropia se împletesc, după o perioadă îndelungată de muncă asiduă și implicare a Centrului Eparhial de la Roman. De altfel, pentru reușita acestui amplu proiect, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a înființat un sector special, coordonat de arhimandritul Nicodim Bițic, care, de peste doi ani, a lucrat și continuă să lucreze pentru a conferi acestui spațiu o imagine aparte. Astfel, s-a reușit, printr-o investiție exclusivă a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, prin mari eforturi financiare și resurse umane proprii, recondiționarea și readucerea în stare de funcționare a acestor locuri. Fără a se schimba nimic din arhitectura și structura clădirilor, fără a se face modificări, totul a fost reparat, adus la zi și în conformitate cu nevoile stringente ale unui așezământ de acest tip.
Prin realizarea noului Așezământul social-caritabil, Biserica vine în ajutorul fiilor ei, copii și vârstnici deopotrivă, care atât în zona Bacăului, cât și a Romanului, beneficiază de sprijin. De această dată, la Itești, în centrul atenției sunt persoanele vârstnice, cunoscut fiind faptul că, în cadrul Fundației ”Episcop Melchisedec” din Roman funcționează un centru pentru copiii defavorizați.
”Ne dorim ca, în ziua când vom binecuvânta acest așezământ, pentru a arăta munca asiduă a Centrului Eparhial, prin reprezentații săi, să facem și o sărbătoare a porților deschise. Prin aceasta se va arăta, celor dornici să vadă, efortul făcut de către Arhiepiscopia Romanului și a Bacăului pentru binele obștesc, în numele Preasfintei Treimi”, a declarat Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim.