Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Parohia Berești – Bistrița I s-a desfășurat proiectul „Hai să dăm mână cu mână”, organizat și coordonat de către preotul paroh Iordache Seneca-Nicolaie.
Proiectul a debutat cu săvârşirea slujbei de Te Deum, slujbă ce a avut loc în biserica parohială cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Apoi a fost săvârșită şi slujba de pomenire pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei (și preşedinţi ai Divanelor ad-hoc), Ep. Melchisedec Ştefănescu şi a celorlalţi făuritori ai Unirii Principatelor Române. A fost depusă o coroană, la țroiţa din curtea bisericii, din partea enoriaşilor parohiei.
A urmat un frumos program artistic realizat de către elevii claselor a IV-a şi a VI-a, coordonaţi de către d-na învăţătoare Topală Iulia şi d-na prof. Iordache Paula, precum şi un concurs de desen cu tematica Unirii.
La acţiune au participat şi enoriaşi ai Parohiei Bereşti – Bistrița I, elevi şi profesori de la Şcoala Gimnazială „Vasile Borcea”, alături de d-l inv. Ursu Ioan, precum şi d-na prof. Mardare Maria, reprezentant al Consiliului Local Bereşti – Bistrița şi fost director al Şcolii Gimnaziale din localitate.
Despre importanţa Unirii Principatelor şi despre rolul Bisericii în actul Unirii a vorbit părintele paroh Iordache Seneca-Nicolaie. Doamna prof. Mardare Maria a vorbit despre realizările domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi despre importanţa măsurilor luate în perspectiva realizării Marii Uniri.
Proiectul a continuat cu premierea elevilor care au realizat cele mai frumoase desene, primind din partea părintelui iconiţe, dulciuri şi cărţi.
La finalul proiectului, părintele Iordache Seneca-Nicolaie a mulţumit tuturor pentru participare şi implicare, toţi cei prezenţi servind din ofrandele pregătite pentru această ocazie.