Au fost admirați și aplaudați la scenă deschisă cu ocazia Concertului de Colinde și a altor concerte. Au cântat în diverse instituții și cu diferite ocazii, lăsând impresii dintre cele mai frumoase auditoriului. Deși recent înființată, corala „Episcop Melchisedec” a Protopopiatului Bacău a reușit să se impună prin profesionalismul demonstrat. Frumusețea și ineditul acesui grup constă în faptul că este alcătuit din tineri slujitori ai sfintelor altare dornici să promoveze valorile spirituale și culturale, nu doar de la amvon, ci și prin intermediul muzicii corale.
„Corala a fost înființată în toamna anului 2011 și activează cu binecuvântarea Preasfinției Sale Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Într-o perioadă de blamare a Bisericii noastre Ortodoxe, am hotărât, prin puterea exemplului, să oferim o altă imagine pastorației. Activitatea misionară, de promovare a valorilor religios-morale și a sentimentului de patriotism, nu trebuie să se încheie pe solee, în cadrul predicilor sau a vizitelor pastorale, ci ele trebuiesc continuate in extensis în societate. Așa s-a născut în noi dorința de a înființa acest cor”, a explicat diaconul Andrei Antal, dirijorul coralei.
Titulatura grupului a fost dată de PS Ioachim Băcăuanul, pentru a li se readuce în atenția tinerilor de azi memoria ilustrului om de spiritualitate și cultură, membru al Academiei Române, unul dintre cei mai mari ierarhi ai Biserici Ortodoxe, Melchisedec Ștefănescu, fost episcop al Romanului și Bacăului.
„Numele coralei a fost schimbat din "Lumină lină în "Episcop Melchisedec" la inițiativă Preasfinției Sale, într-un mod providențial, chiar înainte de concursul "Lăudați pe Domnul" desfășurat la Iași, acolo unde, toamna trecută, am obținut la prima noastră participare în cadrul vreunui concurs locul al II-lea”, a mai spus diaconul Andrei.
Dragostea de muzica religioasă și dorința de a o promova în special în rândul tinerilor este de departe imboldul principal care i-a adunat laolaltă pe preoți băcăuani. Își sacrifică din puținul timp liber pentru a se întâlni la repetițiile săptămânale, majoritatea făcând naveta din sate aflate la zeci de kilometri depărtare de oraș.
„A fi membru în această corală este pentru fiecare dintre noi un sentiment aparte. Ne simțim ca niște frați, fiecare cu personalitatea și caracterul lui, atât de diferiți, dar foarte uniți. Cred că acest fapt ne dă puterea ca, după o zi pe care o petrecem ,fiecare la serviciul lui zilnic, să ne întâlnim o dată sau de două ori pe săptămână (când este cazul și mai des), timp de două-trei ore, pentru repetiții”, a explicat Andrei Antal.
Activitatea coralei în anul 2012 a fost una bogată, participând la numeroase evenimente cultural-religioase, repertoriul fiind unul divesificat: de la colinde, la muzică patriotică, de la clasici la suite populare.