Cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, sâmbătă, 2 noiembrie 2019, în ziua prăznuirii Moşilor de toamnă, a avut loc mult așteptata și îndrăgita excursie oferită anual de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin Protoieria Bacău, elevilor premiați la concursul județean de creație plastică și literar-religioasă „Lumina din călimară”.
Astfel, după numeroase diplome și premii, 50 dintre merituoșii elevi premiați ai amintitului concurs judeţean au mai primit un dar, și anume o excursie gratuită de o zi, pentru a putea vizita obiectivele spirituale ale Centrului Arhiepiscopal din Roman, dar şi pe cele din Municipiul Iași.
La început de călătorie, realizată prin Centrul de pelerinaje „Meteora” al Eparhiei Romanului şi Bacăului, elevii au primit binecuvântarea părintelui inspector Adrian Alexandrescu. Drumeţia a avut un prim popas duhovnicesc, Catedrala Arhiepiscopală din Roman, unde, la primele ore ale dimineții, tinerii elevi, însoțiți de profesorii de religie Elena Sandu, Nicolae Chira, Constantin Putină și Nicolae Huiban, au participat la Sfânta Liturghie şi s-au închinat la racla cu sfinte moaște. Tot aici au vizitat Fabrica de lumânări „Sfânta Fotini”, unde li s-a explicat tehnologia confecționării lumânărilor de cult.
Excursia a continuat la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde micii pelerini s-au închinat la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, apoi s-a vizitat Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” şi Grădina Botanică din Iași, Mănăstirea și castelul familiei Sturza de la Miclăușeni, etc.
„Această ieşire a fost o experiență extraordinară pentru că ne-am îngrijit atât de suflet, cât și de trup. Am participat la Slujba Sfintei Liturghii, ne-am închinat la moaștele Sfintei Parascheva, am legat noi relații de prietenie, am râs și ne-am jucat printre frunzele de ginkgo biloba de la Miclăușeni și ne-am delectat privirea cu florile din Grădina Botanică. Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim și Protoieriei Bacău pentru acest dar minunat.” (Eleva Dumitru Ștefania, cl. a VI-a, Școala „Alexandru cel Bun” Bacău)
Amintim faptul că anul acesta, 2019, în contextul „Anului omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)”, Concursul „Lumina din călimară” s-a aflat la cea de-a VI-a ediţie şi s-a desfăşurat în toate şcolile din cuprinsul Județului Bacău. (Prof. Nicolae Huiban, Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” Bacău)