Deschiderea lucrărilor Întâlnirii anuale a consilierilor sectoarelor social-filantropice din Patriarhia Română și a Adunării Generale a membrilor Federației „Filantropia” a Patriarhiei Române desfășurată în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Joi, 12 noiembrie 2026, în sala de conferințe a Hotelului Fiald din Bacău, au debutat lucrările Întâlnirii anuale a consilierilor sectoarelor social-filantropice din Patriarhia Română și ale Adunării Generale a membrilor Federației „Filantropia” a Patriarhiei Române, eveniment organizat anul acesta în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Manifestarea a reunit reprezentanți ai sectoarelor social-filantropice eparhiale din Patriarhia Română, membri ai Federației „Filantropia”, precum și colaboratori și parteneri instituționali ai Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. La eveniment au participat și Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, întâlnirea oferind un cadru de dialog și împărtășire a experiențelor privind dezvoltarea lucrării sociale a Bisericii și identificarea unor răspunsuri concrete la provocările societății contemporane. 

Deschiderea oficială a lucrărilor a fost marcată de cuvântul de bunvenit și binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului urmat de mesajul Părintelui Ciprian-Ion Ioniță, consilier patriarhal la Sectorul Social-Filantropic al Administrației Patriarhiei Române și președintele Federației „Filantropia”. Lucrările au fost moderate de Părintele Ilarion Mâță, consilier eparhial la Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.  

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a adresat participanților un îndemn la continuarea lucrării social-filantropice, evidențiind valoarea duhovnicească a faptelor de milostenie și responsabilitatea slujirii aproapelui:

„Dragi părinți și invitați, ați parcurs atâta drum până la Bacău, dar Îl rog pe Dumnezeu ca, pentru drumul pe care l-ați parcurs până aici, să vă scurteze drumul spre Rai.  Îmi aduc aminte de o vorbă pe care o spunea bunica mea: „Măi, dragi copii, haideți la biserică, nepoții mei, că îngerii vă vor răpi până la biserică!”. Ce frumos este să ne gândim că îngerii ne însoțesc pe drumul către biserică! 

Când eram în misiune în Occident, le spuneam uneori oamenilor care veneau de la sute de kilometri: „Măi, oameni buni, când vă întâlniți la biserică, puneți kilometrajul mașinii la zero și atunci Dumnezeu va ține cont de kilometrii aceștia pe care îi faceți până la biserică și vă va scurta drumul către Rai”. Și, bineînțeles, oamenii se bucurau, pentru că știau că parcurg un drum către Rai. (...) Aceasta este filantropia! Taina fratelui, împreună cu fratele și prin fratele! 

Și acum, bineînțeles, sunt multe de spus. Dar continuați să faceți ceea ce faceți, mai ales că sunteți reprezentanții eparhiilor care desfășoară această lucrare. Noi v-am arătat o părticică din ceea ce facem, însă eu întotdeauna spun că Dumnezeu trebuie să Se recunoască în ceea ce facem. 

Pentru că putem spune că am făcut multe lucruri ca preoți, că am săvârșit sute de Liturghii, dar trebuie să ne punem și întrebarea: oare Dumnezeu Se recunoaște în ceea ce am făcut? 

Așa este și în lucrarea noastră. Nu știm întotdeauna ce dorește Dumnezeu de la noi. Ne-am dori să facem mai mult, să ajutăm mai mulți oameni, dar ne întrebăm dacă Dumnezeu Se recunoaște în dăruirea noastră. 

Dumnezeu nu vine din cer să ne spună în mod direct: ajută-l pe acesta sau pe celălalt. Noi avem însă niște criterii după care ne ghidăm: regulamente, hotărâri, canoane și așa mai departe. Avem un cadru legislativ, dar avem și cadrul inimii, care ține aceste legi organice și care nu aparține de noi, ci de Dumnezeu.  

De aceea, faceți binele și urmați această cale! „Căutați pacea și o urmați pe ea!” 

Vă mulțumesc tuturor, Părintelui consilier și celorlalți colaboratori. Poate că nu știu toate lucrurile pe care le-ați făcut, poate nu vi le-am arătat pe toate, dar știu că ați făcut multe și mă rog ca Dumnezeu să primească faptele voastre. 

Dacă fiecare ar face cât faceți voi, atunci s-ar scurta drumul și pentru voi, și pentru ceilalți către Rai.” 

Părintele Ciprian-Ion Ioniță, consilier patriarhal la Sectorul Social-Filantropic al Administrației Patriarhiei Române și președintele Federației „Filantropia”, a subliniat importanța colaborării și a schimbului de experiență între structurile sociale ale Bisericii, în contextul provocărilor tot mai numeroase din domeniul asistenței sociale: 

„Întotdeauna întâlnirile noastre sunt mai mult lucrative, pentru că provocări în opera social-filantropică există și sunt destul de multe. Încercăm să-i ajutăm și să-i sprijinim pe colegii noștri, încercăm întotdeauna să avem o rețea, să fim un resort de sprijin unii pentru ceilalți.” 

Programul primei zile a debutat cu o conferință pe tema anului omagial, susținută de Pr. prof. univ. dr. Ioan C. Teșu, cu tema „Pastorația familiei creștine între misiune pastorală și responsabilitate socială. Repere pentru lucrarea instituțională a Bisericii”. Prelegerea a evidențiat legătura dintre responsabilitatea pastorală a Bisericii și nevoia de sprijinire a familiei, ca temelie a comunității și spațiu fundamental al formării și creșterii spirituale și umane. 

Proiectul „Vârsta senectuții, Vârsta activă – rețea de cluburi comunitare pentru prevenirea izolării sociale a persoanelor vârstnice din județul Bacău” 
În continuare, Pr. protopop Eugen-Ciprian Ciuche a prezentat proiectul social „Întâlnirea Vârstnicilor Ortodocși” (IVO), implementat de Protopopiatul Bacău, în colaborare cu Asociația „Treime de Arhierei” și cofinanțat de Consiliul Județean Bacău. Inițiativa face parte dintr-un demers mai amplu de dezvoltare a unei rețele de cluburi comunitare destinate persoanelor vârstnice, având ca obiectiv prevenirea izolării sociale, combaterea singurătății și încurajarea participării active a seniorilor la viața comunității. 

Proiectul „Vârsta senectuții, Vârsta activă – rețea de cluburi comunitare pentru prevenirea izolării sociale a persoanelor vârstnice din județul Bacău”, desfășurat în perioada 1 septembrie – 31 octombrie 2026, a implicat 15 cluburi comunitare din municipiul Bacău și din alte localități ale județului, adresându-se unui grup de 525 de beneficiari. Activitățile au urmărit dezvoltarea relațiilor sociale, stimularea participării comunitare, menținerea capacităților cognitive și facilitarea accesului persoanelor vârstnice la informații și servicii de specialitate. 

În cadrul întâlnirii din această seară, participanții au vizionat și un film de diseminare a proiectului, care a surprins activitățile desfășurate în centrele de socializare și impactul acestora asupra vieții beneficiarilor. Totodată, au fost oferite diplome de apreciere și distincții coordonatorilor centrelor de socializare pentru vârstnici din cadrul Protopopiatului Bacău, în semn de recunoștință pentru implicarea, devotamentul și contribuția lor la dezvoltarea unei comunități mai solidare și mai apropiate de persoanele vârstnice. 

Momentul a evidențiat importanța muncii desfășurate la nivelul comunităților locale și rolul esențial al parohiilor în identificarea și prevenirea situațiilor de singurătate, marginalizare și vulnerabilitate socială în rândul persoanelor vârstnice. 

Prezentarea volumului „Dăruire și slujire prin filantropie” 
Un moment de referință al întâlnirii l-a constituit lansarea volumului „Dăruire și slujire prin filantropie – Misiunea social-filantropică a Bisericii, prin instituțiile Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului”, tipărit la Editura Filocalia a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, sub coordonarea Părintelui lect. univ. dr. Ilarion Mâță, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim. 

Lucrarea reprezintă o amplă mărturie editorială a celor 26 de ani de activitate social-filantropică desfășurată în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului sub omoforul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, surprinzând evoluția acestei lucrări, reperele sale istorice și misionare, precum și diversitatea proiectelor și programelor dezvoltate în sprijinul persoanelor aflate în dificultate. 

Structurat în trei mari secțiuni, volumul prezintă istoria și dezvoltarea Sectorului Social-Filantropic și Misionar, organizarea și activitatea acestuia, precum și instituțiile, asociațiile, fundațiile, parohiile și centrele care desfășoară activități sociale, educaționale și medicale. În paginile sale sunt documentate 10 proiecte eparhiale și 14 programe social-filantropice, alături de activitatea a numeroase structuri și organizații care contribuie la susținerea copiilor, vârstnicilor, familiilor vulnerabile, persoanelor cu dizabilități și a celor care se confruntă cu diferite forme de marginalizare sau suferință. 

Referindu-se la volumul lansat în cadrul evenimentului, Părintele Ciprian-Ion Ioniță, consilier patriarhal, a apreciat valoarea documentară și practică a lucrării, considerând că aceasta poate deveni un reper pentru dezvoltarea activității social-filantropice la nivelul Patriarhiei Române:  

„Consider că este oglinda reală și concretă a tot ceea ce se face în opera social-filantropică în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. [...] Probabil că această carte o să fie, dacă o răspândim cu atenție, și un manual de bune practici.” 

Dincolo de dimensiunea documentară, cartea constituie o mărturie despre oamenii care au făcut posibilă dezvoltarea lucrării filantropice: ierarhi, preoți, asistenți sociali, personal medical și educațional, voluntari, binefăcători și parteneri instituționali. Fiecare proiect și fiecare instituție prezentată reflectă convingerea că filantropia nu este doar o activitate organizatorică, ci o expresie concretă a iubirii creștine și a responsabilității față de aproapele. 

Lansarea platformei de donații „Împreună facem bine” 
Un alt moment important al manifestării l-a constituit lansarea platformei de donații „Împreună facem bine”, un instrument digital dezvoltat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin Sectorul Social-Filantropic și Misionar, menit să faciliteze implicarea persoanelor fizice și juridice în susținerea proiectelor și serviciilor sociale desfășurate la nivelul eparhiei. 

Platforma, disponibilă la adresa www.impreunafacembine.ro, oferă posibilitatea de a sprijini în mod direct cazuri și proiecte concrete, prin donații destinate persoanelor vârstnice, copiilor, familiilor vulnerabile și altor categorii de persoane aflate în dificultate. Printre inițiativele prezentate în faza de lansare se numără susținerea Centrului rezidențial pentru vârstnici de la Hârja, a programelor de oferire a meselor calde din Onești și a cantinei sociale și adăpostului „Episcop Melchisedec” din Roman. 

Un element esențial al noii platforme îl reprezintă transparența utilizării donațiilor. Cei care aleg să contribuie pot urmări evoluția fiecărui proiect, sumele colectate și necesarul financiar rămas, precum și informațiile privind modul în care au fost utilizate fondurile. Totodată, platforma pune la dispoziție informații despre posibilitatea redirecționării a 3,5% din impozitul pe venit și despre mecanismele prin care societățile comerciale pot susține activitățile social-filantropice prin sponsorizări. 

Prin această inițiativă, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului urmărește să apropie comunitatea de oamenii aflați în nevoie și să ofere un cadru accesibil prin care solidaritatea și generozitatea să se transforme în sprijin concret. Mesajul care însoțește platforma – „Binele făcut împreună rămâne” – exprimă tocmai această viziune asupra filantropiei ca lucrare comună, întemeiată pe responsabilitate, încredere și iubire față de aproapele. 

Vizionarea filmulmului documentar „Taina fratelui” – mărturie despre slujirea aproapelui 
Un alt moment important al programului l-a reprezentat vizionarea filmului documentar „Taina fratelui – dezideratul instituțiilor sociale din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului”, o producție realizată de Pr. Leonard-Dumitru Militaru inspector eparhial la Sectorul Cultural, sub coordonarea Pr. Ilarion Mâță dedicată oamenilor, instituțiilor și activităților care dau mărturie despre dimensiunea social-filantropică a misiunii Bisericii. 

Documentarul a adus în atenția participanților interviuri cu ierarhii Romanului și Bacăului, precum și imagini și mărturii din activitatea celor 31 de instituții sociale ale eparhiei. Prin prezentarea serviciilor oferite și a experiențelor celor implicați în această lucrare, filmul a surprins atât complexitatea intervențiilor sociale, cât și dimensiunea profund umană și duhovnicească a întâlnirii cu persoana aflată în suferință. 

Titlul documentarului trimite la taina întâlnirii cu aproapele, la responsabilitatea de a-l recunoaște pe cel aflat în nevoie și la chemarea creștină de a transforma iubirea în faptă. În acest sens, filmul nu reprezintă doar o prezentare instituțională, ci și o mărturie despre vocația slujirii și despre rostul așezămintelor sociale bisericești în societatea contemporană. 

Recunoștință pentru colaborarea în lucrarea social-filantropică 
În cadrul manifestărilor primei zile au fost oferite diplome de excelență și distincții colaboratorilor Sectorului Social-Filantropic și reprezentanților instituțiilor publice, în semn de apreciere pentru contribuția, implicarea și sprijinul acordat dezvoltării activităților și proiectelor sociale ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. 

Momentul a evidențiat importanța parteneriatului dintre Biserică, autoritățile publice, organizațiile neguvernamentale și comunitățile locale, întrucât dezvoltarea serviciilor sociale și răspunsul la nevoile persoanelor vulnerabile presupun responsabilitate comună, solidaritate și continuitate. 

Prima zi a întâlnirii s-a încheiat într-o atmosferă de comuniune și recunoștință, reunind reflecția teologică, experiența practică, dialogul instituțional și mărturia concretă a faptelor de filantropie. 

Prin organizarea acestui eveniment, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului își reafirmă preocuparea pentru consolidarea lucrării social-filantropice și pentru dezvoltarea unei culturi a solidarității, în care fiecare persoană aflată în dificultate să poată găsi sprijin, demnitate și speranță. Întâlnirea anuală continuă și în zilele următoare, prin lucrările dedicate activității Federației „Filantropia” și schimbului de experiență dintre reprezentanții sectoarelor social-filantropice ale eparhiilor din Patriarhia Română. 

Negru Gheorghe