Biserica cu hramurile Sfântul Arhid. Ștefan și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare din orașul Comănești, Protopopiatul Moinești, a primit sâmbătă, 2 septembrie, prin rugăciunile unui sobor de ierarhi al Bisericii Ortodoxe Române, veșmântul sfințirii.
După o muncă de 25 de ani depusă de comunitatea parohială în jurul părintelui paroh Vasile Ropotoia, un lăcaș din lemn de dimensiuni impresionante căruia i se alătură un Centru social filantropic modern ocrotit de Sfântul Teodosie de la Brazi Mitropolitul Moldovei, un lumânărar și o capelă mortuară au configurat un complex parohial unic în zonă.
Manifestările dedicate acestui eveniment au debutat în seara zilei de vineri, 1 septembrie când PS Visarion, Episcopul Tulcii, alături de un sobor de preoți coordonați de preotul Costel Mareș, protopop de Moinești, a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia.
Sâmbătă, 2 septembrie, la primele ore ale dimineții, PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei și PS Visarion, Episcopul Tulcii, au oficiat Dumnezeiasca Liturghie alături de un numeros sobor de preoți pe o scenă amplasată în proximitea Bisericii. În jurul orei 10.00 cei peste 2000 de credincioși, împreună cu ierarhii și preoții, l-au întâmpinat pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Au urmat cuvântul ierarhului eparhiot, un moment dedicat tinerilor și organizat de către Protopopiatul Moinești în cadrul Zilelor cultural duhovnicești ale acestei instituții, precum și oferirea de distincții ctitorilor. În semn de apreciere a activității desfășurate de-a lungul timpului în ceea ce privește lucrările de ctitorire a sfântului lăcaș sfințit în această zi, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim i-a hirotesit pe preotul paroh Vasile Ropotoia și preotul slujitor Costinel Milon preotul oferindu-le rangul onorific de iconom stavrofor. Totodată, părintele paroh a primit Crucea Țării de Jos, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Tot acum au fost premiați copiii de nota 10 din Protopopiatul Moinești pentru excelența în studierea disciplinelor școlare, dar și bătrânii nonagenari în contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice.
Sfințirea Bisericii, a Altarului, precum și a întregului ansamblu parohial au aureolat o zi de neuitat pentru întreaga comunitate din orașul Comănești.
Pentru a încununa bucuria sărbătorii din această zi, de la Biserica "Sfântul Vasile"-Victoria din București a fost adusă racla care adăpostește cel mai mare fragment din cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, care se află în țara noastră, precum și părticele din moaștele Sfinților Ioan Botezătorul, Gheorghe, Trifon, Teodor Tiron, Elefterie și Haralambie.