În cea de-a treia zi a Paștilor, beneficiarii Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, din cadrul Centrului socio-medical de îngrijire a persoanelor vârstnice, au primit vizita celor mai importanți reprezentanți ai comunității din satul Larga, com. Dofteana, și anume pe tinerii coordonați de pr. paroh Lucian Vartolomei, ce au dorit să reamintească bunicilor de aici importanța sărbătorii pascale și să reaprindă speranța în mila și ajutorul lui Dumnezeu.
În contextul „Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox”, copiii din cadrul comunității Larga s-au pregătit intens pentru vizita mult așteptată, cu daruri și cântece pascale, pe care le-au interpretat în fața beneficiarilor asociației de la Hârja și împreună cu aceștia. Ulterior, tinerii au vizitat bătrânii din cameră în cameră, pentru a oferi darurile pregătite cu drag și au urat celor prezenți salutul pascal: „Hristos a înviat!”.
Copiii s-au bucurat de fapta bună pe care au reușit să o facă, s-au bucurat de aplauzele primite, iar persoanele vârstnice din cadrul centrului au fost încântate de vizită, de daruri dar mai ales de prezența celor mici printre ei.
Pe această cale, conducerea Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” dorește să aducă mulțumire întregii comunități a satului Larga din comuna Dofteana care, alături de pr. paroh Lucian Vartolomei, au reușit să aducă un zâmbet pe chipul celor aflați în suferintă.
(Pr. Ilarion Mâță)