Duminică, 23 februarie 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, comunitatea Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din satul Cernu, comuna Poduri, Protoieria Moinești a găzduit prima ediție din acest an a Târgului caritabil de Mărțișor: „Copiii meșteșugăresc, Oamenii Mari dăruiesc... la Cernu”.
Beneficiarii programului de tip Școală după școală, sub coordonarea profesorilor voluntari, au confecționat în ultimele două săptămâni mărțișoare și felicitări, au cusut, au decupat, au lipit, au zâmbit, au răsucit fire roșii, fire albe și s-au bucurat știind că prin strădania lor vor contribui la un final fericit al unui caz social care are nevoie de sprijinul lor.
Comunitatea din Cernu a fost încurajată de părintele paroh Codrin Laslău, ca după Sfânta Liturghie, să cumpere din obiectele meșteșugărite de copiii familiei Cernu, gestul lor simbolizând aprecierea față de munca micuților, dar și un ajutor pentru o familie aflată în impas.
De un real ajutor în procesul de vânzare au fost și copiii, care i-au îndemnat pe oameni să doneze și i-au ajutat să aleagă cel mai potrivit accesoriu.
Târgul caritabil rămâne deschis până pe data de 8 Martie, timp în care toți cei care doresc să participe cu o donație sunt bineveniți!
Copiii din Parohia Cernu participă cu această activitate la Concursul Național Catehetic „Iubirea lui Hristos în familia mea”, proiect ce se desfășoară cu scopul de a încuraja și a susține solidaritatea în familie și între familii, dar și de a conștientiza necesitatea colaborării între Biserică, Familie și Școală pentru educația copiilor.