Luni, 13 martie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice „Casa Bunicilor”, din Roman, un sobor format din preoți romașcani, sub protia preacucernicului părinte Protoiereu Dan Alexandru Antoce, a săvârșit Taina Sfântului Maslu pentru beneficiarii acestui așezământ.
Activitatea este înscrisă în cadrul mai larg al omagierii, pe parcursul anului 2023, și pastorației persoanelor vârstnice, pe tot cuprinsul Patriarhiei Române. La această activitate duhovnicească a participat și doamna Elena Staicu, coordonatorul centrului. După oficierea slujbei și citirea unor alte rugăciuni, persoanele doritoare au primit Taina Sfintei Spovedanii și Sfânta Euharistie.
În încheierea activității, părintele protopop a transmis celor prezenți binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, precizând faptul că, pe parcursul acestui an, Protopopiatul Roman va organiza și alte activități în parteneriat cu instituția amfitrion, ce vor consta în slujbe și momente artistice sau de socializare.