În Duminica Sfintei Cruci, 27 martie, de la ora 17.00, preoți din zona de Sud a Bacăului s-au rugat împreună, sub protia pr. protopop Eugen Ciuche, pentru cei bolnavi și în suferință. La comuniunea de rugăciune a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, care i-a binecuvântat pe toți cei prezenți.
An de an, în perioada Postului Mare, la Biserica „Sf. Gheorghe” un sobor de preoți săvârșește Taina Sfântului Maslu după-amiaza, pentru credincioșii care, din diferite motive, nu pot participa la această slujbă miercurea dimineața. Anul acesta, spre bucuria credincioșilor, în încheiere, însuși ierarhul locului, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a rostit rugăciuni de dezlegare și binecuvântare. La finalul sfintei slujbe, un grup de copii, între 4 și 16 ani, din Parohia „Sf. Gheorghe”, coordonați de pr. paroh Gheorghe Chirica și pr. Adrian-Viorel Popa, a susținut un scurt program artistic care a cuprins cântece și poeme dedicate Sfintei Cruci. Entuziasmul debordant al celor mai tineri dintre enoriașii parohiei băcăuane s-a dovedit a fi molipsitor însuflețind întreaga adunare a creștinilor. La final, copiii au primit daruri din partea chiriarhului, între care cel mai de preț a fost cartea de rugăciuni apărută cu binecuvântarea ierarhului la Editura Filocalia. Toți credincioșii prezenți au primit ca semn de binecuvântare o sfântă cruce spre amintirea acestei minunate Taine a Bisericii la care au participat în Duminica Sfintei Cruci.
Bucuria prezenței ierarhului în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sf. Gheorghe” s-a concretizat în florile recunoștinței și în darul oferit chiriarhului cu prilejul împlinirii a 68 de ani de viață: o ediție specială a cărții de rugăciuni publicată la Editura eparhială și lansată în Anul Omagial al Rugăciunii. Tipărită în format academic și legată sub forma unei cărți de cult, cartea de rugăciuni a fost oferită Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim în numele preoților și credincioșilor parohiei băcăuane de către pr. Ciprian-Ioan Ignat. În cuvântul de apreciere și mulțumire adresat preoților și credincioșilor Parohiei „Sfântul Gheorghe” cu acest prilej, IPS Părinte Ioachim a precizat: „Nu numai pustnicii sunt isihaști, ci și cel care se roagă, fiindcă prin rugăciune con-vorbim cu Dumnezeu. Cel care se roagă, acela este teolog. Așa că, citind această carte, avem posibilitatea să fim cu toții teologi.”
Părintele Protoiereu Eugen Ciuche, care a făcut prezentarea cărții de rugăciuni pentru credincioși, a subliniat în cuvântul său „cei care vor lua această carte vor pleca acasă cu ceva din taina sufletului Înaltpreasfinției Voastre, atât de blând și rugător, care, de multe ori, alcătuiește noaptea aceste rugăciuni spre folosul sufletelor noastre.”
Cartea de rugăciuni apărută la Filocalia în Anul Omagial al Rugăciunii este prima scoasă la editura eparhială în ultimii 30 de ani și cuprinde texte îngrijite și diortosite de ierarhul Romanului și Bacăului. Se regăsesc în paginile sale atât rugăciunile obișnuite, de dimineață și de seară, Acatistul Mântuitorului și Paraclisul Maicii Domnului, Rugăciunile la Spovedanie și Împărtășanie, dar și imnurile închinate ocrotitorilor eparhiei (Sf. Cuv. Parascheva și Sf. Antipa de la Calapodești), cât și rugăciuni la diferite trebuințe, între care unele alcătuite de ierarhul de la Roman, pentru diferite momente cu care se confruntă în viața cotidiană creștinul contemporan. (Mioara Ignat)