Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, parohiile cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, din satele Holt şi Drăgeşti, au organizat, în perioada 16-19 august 2021, tabăra de vară - ,,Hristos – Bucuria copiilor”, la Poiana Sărată, din dorinţa de a oferi celor mici un model alternativ creştin, viabil şi educativ de petrecere a timpului liber. Programul ludic-educaţional s-a împletit cu rugăciunea, fapt pentru care timpul a trecut foarte repede pe parcursul celor 4 zile petrecute împreună, pentru cei 65 de copii şi tineri, din cele două parohii înfrăţite.
Participanţii implicaţi în proiect au petrecut zile foarte frumoase, bucurându-se de socializare, de competitivitatea sportivă, de binecuvântarea slujbelor religioase, dar şi de frumuseţile naturii, şi de binefacerile drumeţiei în pădure. Programul a fost unul diversificat, prin ateliere de pictură de icoane, pictură pe pietre, de exersare a abilităţilor practice şi artistico-plastice, de comunicare, dezvoltare personală (sesiune de întrebări pe teme religioase, vizionare film tematic), activităţi sportive, de animaţie (sculptură în lemn, tir cu arcul, orientare în natură, vânătoarea de comori ş.a.), foc de tabără.
Preoţii coordonatori au fost sprijiniţi, în iniţiativa lor, de voluntari, atât din parohiile lor, cât şi invitaţi, precum Maria Ciuche (animator educaţional), dar şi asistenţi sociali de la Asociaţia "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare", din Hârja, care au animat atmosfera cu jocuri de echipă, jocuri sportive şi ateliere handmade. Momentele petrecute împreună s-au întipărit adânc în inimile copiilor, prin emoţia şi încărcătura lor afectivă.
Mai presus de toate au fost momentele petrecute mai aproape de Dumnezeu: rugăciunile de dimineaţă şi de seară, convorbirile pe teme religioase, Sfânta Liturghie, oficiată în biserica parohiei Poiana Sărată, alături de părintele paroh Sinel Lăzărel. În timpul proscomidiei, săvârşită în mijlocul bisericii, copiii au putut observa cum, alături de Mântuitorul Hristos, de Maica Domnului, de cetele sfinţilor, de ierarh şi de ctitori, sunt pomeniţi toţi cei care aduc ofrande la Sfântul Altar, lumânări, acatiste şi pomelnice. La final, o parte dintre copii s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.
Tabăra a avut şi un caracter cultural-educativ, prin vizitele la Biserica Voievodală şi Muzeul istoric, din Borzeşti, la biserica, Muzeul etnografic şi Cimitirul Eroilor, din Poiana Sărată, şi la Asociaţia "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare", din Hârja.
,,Suntem recunoscători celor ce ne-au găzduit aici, la Poiana Sărată, voluntarilor noştri, tineri inimoși, care au jertfit timp şi dragoste pentru a sluji aproapelui lor. Nădăjduim ca bucuria acestor zile să-i însoţească în permanenţă pe copilaşii noştri şi să ne călăuzească spre o nouă experienţă similară”, ne-a mărturisit părintele paroh al Parohiei Holt, Iulian Adam.
,,Prin activităţile desfăşurate ne-am propus a pune început bun şi a sădi în inimile copiilor noştri încredere în ei, credinţă în Dumnezeu, bucurie și folos duhovnicesc”, ne-a declarat părintele paroh al Parohiei Drăgeşti, Vasile Savin.
(Magda Adam)