Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, 28 de copii ai Centrului de zi ”Sf. Dionisie Exiguul” Hârja și 8 coordonatori de grup din cadrul Asociației ”Sfântul Voievod Ștefan cel Mare Hârja, au luat parte la tabara ”Bucuria de a fi copil”, în perioada 5-10 septembrie 2016, în stațiunea Jupiter.
Jocul este singura atmosferă în care ființa psiho-socială poate să respire și în consecință să acționeze. Nu ne putem imagina copilaria fără râsetele și jocurile sale!
Deși copiii au avut programul încărcat cu activități de socializare și cunoastere și activități pe plajă, nu au uitat să se trezească mai devreme și să se culce puțin mai tarziu pentru a se ruga în tihnă. Copiii au înteles că pentru a trăi un mod de viață ortodox este important ca să își înceapă și să își încheie ziua în pace, consacrând lui Dumnezeu o curată și smerită rugăciune.
Pentru o mai bună cunoaștere copiii au desfășurat jocul ”Te cunosc, mă cunoști” unde fiecare au făcut cunoștiință și au prezentat pasiunile și obiectivele în viață. Interesul copiilor prin diverse activități au ieșit la iveală prin jocul ”Eu pot” unde copii și-au prezentat calitățile și aptitudinile și au fost încurajați de a continua, de a o dezvolta.
Fiecare activitate cu copiii a prilejuit o refacere energetică, o relaxare, o odihnă activă evidentă. Prin aceste tipuri de jocuri am identificat capaciltatea psihologică, intelectuală, a trăsăturilor de personalitate și capacitatea lor de a socializa cu copii de varsta lor și cu adulții.
Aceste jocuri de socializare și de cunoaștere i-a ajutat pe copii să se adapteze mai ușor, fiind construite în funcție de vârsta lor, ele influențând formarea și consolidarea unor deprinderi de comunicare, a unor comportamente civice.
Pe data de 8 septembrie, cu prilejul cinstirii Nașterii Maicii Domnului, copiii au participat la Sf. Liturghie, la biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Neptun și s-au împărtașit.
Această tabără i-a conectat pe copii și i-a ajutat foarte mult, ieșind din problemele cotidiene din familiile lor. Copiii au învătat că lumea este un loc mare, cu o mulțime de oameni diferiți. Ei nu au avut parinții sau bunicii alături ca să îi ajute, datorită acestui lucru i-a ajutat să se aproprie de organizatori și de copii și astfel s-au creat conexiuni. Au fost pe cont propriu, au fost responsabilizați, au primit sarcini precise iar acest lucru i-a ajutat să aibă o părere mai bună despre ei înșiși, crescându-le stima de sine.
În această lume coordonată și sufocată de tehnologie, telefoane mobile și calculatoare, această tabăra a constituit un prilej potrivit pentru ca cei mici și mari să se desprindă de aceste lucruri și să se bucure cu adevarat de o copilărie frumoasă și liberă de orice constrângere și influență media care ar putea umbri bucuria de a fi copil.
(Pr. Ilarion Mâță)