Protopopiatul Bacău invită tinerii la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Bacău, un eveniment dedicat educației, formării și promovării valorilor etice în contextul lumii contemporane. Evenimentul va avea loc joi, 3 septembrie 2026, reunind momente de rugăciune, ateliere tematice, dialog și activități artistice, într-un program construit în jurul unor valori esențiale pentru formarea tinerilor: credință, cunoaștere, prietenie și responsabilitate.
Manifestarea va debuta la ora 08:30, cu Sfânta Liturghie, oficiată la Biserica Tineretului de către Preasfințitul Părinte Episcop-Vicar Teofil Trotușanul și la Biserica Precista.
În intervalul 11:00–13:00, programul va continua la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, unde vor fi organizate ateliere tematice menite să ofere participanților un cadru de dialog, reflecție și formare.
După-amiaza, între 14:00 și 16:00, participanții sunt invitați la Teatrul de Vară, unde programul va cuprinde un cuvânt de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, urmat de o conferință susținută de pr. Bogdan Tătaru-Cazaban. Evenimentul se va încheia într-o notă artistică, printr-un moment susținut de Trupa Artizan din Bacău.
Tema întâlnirii – „Discernământ” – propune o reflecție asupra capacității tinerilor de a face alegeri responsabile și de a identifica reperele autentice într-o societate aflată într-o continuă schimbare. În acest sens, întâlnirea își propune să creeze un spațiu în care credința, cunoașterea și dialogul să se întâlnească firesc cu provocările și întrebările generației tinere.
Evenimentul este organizat de Protopopiatul Bacău, alături Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Primăria Municipiului Bacău, Consiliul Județean Bacău și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Prin ITOB 2026, Bacăul devine, pentru o zi, un spațiu al întâlnirii, al dialogului și al formării, în care tinerii sunt încurajați să își descopere reperele și să își asume cu responsabilitate rolul în lumea contemporană.
„Voi sunteți lumina lumii!” (Matei 5,14)
Proiect cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2026, conform Legii nr. 350/2005.



