Am aflat cu nespusă durere despre tragicul eveniment petrecut în ziua de duminică, 1 august 2021, în localitatea Cotu Grosului, comuna Filipești, județul Bacău, în care și-au aflat sfârșitul în apele râului Siret cinci tineri, fii ai Eparhiei Romanului și Bacăului.
Acest accident, survenit într-o perioadă în care creștinii se pregătesc să întâmpine prin post și rugăciune marea sărbătoare a Schimbării la Față a Domnului Iisus Hristos, ne-a determinat ca, de atunci, în cadrul Sfintei Liturghii de la Catedrala arhiepiscopală din Roman, să înălțăm rugăciuni pentru ca Dumnezeu să primească în ceruri sufletele celor cinci adolescenți – Claudiu-Andrei, Alin-Luis, Costel-Lorenzzo, Răzvan-Ionuț, Gabriel-Eduard – și să dăruiască putere familiilor lor.
Îndemnăm totodată preoții și credincioșii din parohiile Bahna și Broșteni să fie alături de cele patru familii îndoliate, arătându-și iubirea milostivă față de cei aflați în suferință, după îndemnul Mântuitorului Hristos.
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin Centrul eparhial, va oferi familiilor consiliere spirituală și ajutor material, în vederea prohodirii și înhumării celor decedați, asigurând servicii religioase gratuite, produse de panificație produse în Brutăria Betleem necesare în mod tradițional pentru slujba înmormântării ș.a.. Cele 4 familii vor primi din partea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului un sprijin financiar în valoare totală de 10.000 de lei.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să aducă mângâiere în sufletele membrilor familiilor celor răposați, să le poarte de grijă și să le aline suferința. Lumina Învierii lui Hristos, Biruitorul morții, să aducă speranță în inimile cernite de durere ale celor dragi – rudelor și prietenilor – cărora acest tragic accident le-a provocat o inestimabilă pierdere.
Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească pe cei trecuți prea devreme în veșnicie!