Vineri, 26 august, sportiva româncă originară din Roman, Bianca Florentina Ghelber, a fost felicitată și premiată de către IPS Părinte Ioachim pentru performanța obținută miercuri, 17 august, la proba de aruncare cu ciocanul la Campionatele Europene de Atletism de la Munchen, unde aceasta a obținut medalia de aur, în urma unei aruncări de 72,72 metri.
Întâlnirea a avut loc în sala Palatului Arhiepiscopal, în prezența aparatului administrativ eparhial. Cuvântul de bun venit a fost adresat de către preotul Alexandru Zamfir, consilier administrativ bisericesc, apoi, sportiva romașcană a primit din partea IPS Ioachim Ordinul Melchisedec, clasa întâi, în semn de prețuire pentru efortul depus în promovarea valorilor sportive naționale, dar și religioase, Bianca Florentina Ghelber mărturisind nu de puține ori credința sa în ajutorul lui Dumnezeu cu prilejul întrecerilor sportive.
Totodată, antrenoarea sportivei romașcane, multipla campioană europeană și mondială Mihaela Melinte, și ea originară din Eparhia Romanului și Bacăului, a fost felicitată de IPS Ioachim atât pentru performanțele obținute de-a lungul carierei sale sportive, cât și pentru implicarea deosebită în formarea tinerei generații de sportivi. Cu acest prilej, antrenoarei i s-au oferit o Diplomă de Excelență și Medalia Jubiliară 600 de ani de la atestarea documentară a Episcopiei Romanului.
În cuvântul adresat sportivei Bianca Florentina Ghelber, IPS Ioachim a subliniat faptul că ea este un model pentru tinerii de astăzi, este o ambasadoare a sportului românesc, a valorilor cultural-spirituale ale României, și că face parte dintre sportivii care au conștiința prezenței și ajutorului lui Dumnezeu în activitatea și rezultatele lor:
„Ne-am dorit ca astăzi să acordăm o atenție deosebită unei doamne care face performanță în domeniul sportiv, fiind un bun exemplu și un model pentru tinerii de astăzi, dar și pentru noi care, în calitate de biserică, suntem preocupați de orice activitate pozitivă a sportivilor noștri, a celor care se dăruiesc total, jertfelnic. Am observat că Dumnezeu nu este exclus din viața dumneavoastră și de aici am gândit că orice performanță este câștigată cu ajutorul lui Dumnezeu. Niciun bine nu ne aparține nouă, ci orice bine și împlinire a noastră aparțin lui Dumnezeu. Atunci când omul ajunge la o limită peste care nu poate să treacă, intervine ajutorul lui Dumnezeu”.
La rândul său, sportiva romașcană a mulțumit IPS Ioachim pentru medalie, mărturisindu-și emoțiile trăite cu prilejul acestei întâlniri: „Vă mulțumesc din inimă pentru acet dar minunat. Ne bucurăm că facem parte din Eparhia Romanului și Bacăului. Astăzi am trăit emoții deosebite”.
Este pentru a doua oară când IPS Părinte Ioachim o premiază pe sportiva romașcană, după ce anul trecut, la 9 august, i-au fost oferite Diploma de Excelență și Medalia Jubiliară 600 de ani de la atestarea documentară a Episcopiei Romanului, cu prilejul calificării în finală la Jocurile Olimpice de la Tokio, 2020, unde a obținut locul al șaselea.