În ziua prăznuirii Acoperământului Maicii Domnului, sâmbătă, 1 octombrie 2022, metocul chiriarhal de la Valea Budului din Protopopiatul Bacău, unul dintre cele mai tinere aşezăminte monahale din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a îmbrăcat veșmânt de sărbătoare cu prilejul hramului. La Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie arhierească săvârştă cu prilejul prăznuirii „Omoforului” Maicii Domnului, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului s-a aflat Preasfinţitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei.
Cei doi ierarhi au fost întâmpinaţi de părintele Eugen-Ciprian Ciuche, protoiereu al Protopopiatului Bacău, maica stareță, stavrofora Magdalena Budeanu împreună cu obştea monahală, soborul de preoţi şi numeroşi pelerini care au urcat pe colina supranumită „Meteora Bacăului”.
Înainte de Sfânta Liturghie, ierarhii au sfinţit o nouă raclă care adăposteşte numeroase părticele de sfinte moaşte, care s-au adăugat celor deja existente, precum şi celor ale Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, Sf. Ier. Nectarie şi Sf. Ioan Rusul, aduse spre închinare cu prilejul acestei zile de aleasă bucurie duhovnicească.
În cuvântul său, Preasfinţitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei a vorbit despre această sărbătoarea închinată Maici Domnului, cea care ne este ocrotitoare, protectoare, mijlocitoare, mângâietoare, grabnic ajutătoare, apărătoare şi bucurie tuturor celor necăjiţi şi întristaţi.
În cadrul Sfintei Liturghii, părintele Daniel Mașala, preotul capelan al Penitenciarului Bacău, pentru activitatea misionară şi pastorală excepţională pe care o desfăşoară în sprijinul persoanelor private de libertate, a fost hirotesit iconom stavrofor.
Cu această ocazie, doamna Comisar șef de poliție penitenciară Mădălina Mătăsaru, Director adjunct Educație și Asistență Psihosocială, a oferit Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, din partea domnului Comisar şef de poliție penitenciară Cătălin Remus Pavel, Directorul Penitenciarului Bacău, o „Diplomă de excelenţă”.
Această diplomă a fost acordată „în semn de adâncă recunoştinţă pentru contribuţia deosebită şi sprijinul constant oferit persoanelor private de libertate, în vederea integrării sociale, prin activităţile derulate în cadrul Proiectului eparhial „În temniță am fost și ați venit la Mine”. Ne exprimăm gratitudinea pentru colaborarea şi suportul oferit sistemului penitenciar prin sprijinul persoanelor custodiate de instituţia noastră, acest model de bună practică pe care Biserica ni-l oferă prin Înaltpreasfinţia Voastră, reprezentând o sursă inspiraţională pentru sociatea civilă”.
Doamna Meleşcanu Simona Mihaela, şef Serviciu Educaţie din cadrul Penitenciarului Bacău a oferit o „Diplomă de excelenţă” părintelui protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche.
La finalul slujbei, pe lângă binecuvântarea şi hrana spirituală primită cu prilejul hramului, toţi credincioşii prezenţi la această sărbătoare au primit din partea mănăstirii şi câte un pacheţel cu hrană trupească.
(Pr. Mihai-Flavius Balaban)