Evenimentul liturgic a început de la primele ore ale dimineții cu oficierea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de 40 de ieromonahi și de preoți de mir din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, în prezența obștii monahale de la Ciolpani și a câtorva sute de pelerini.

Din soborul slujitorilor au făcut parte preacuviosul părinte arhimandrit Pimen Costea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, preacuviosul părinte Nicolae Dănilă, exarhul mănăstirilor și schiturilor din Eparhia Romanului și Bacăului, preacuviosul părinte arhimandrit Nicodim Bițic, consilier eparhial, preacuviosul părinte arhimandrit Nectarie Eftime, marele ecleziarh al Catedralei arhiepiscopale „Sf. Cuvioasă Parascheva din Roman”, părintele arhimandrit Antipa Burghelea de la Mănăstirea Antim, cărora s-au adăugat în rugăciune preacuvioși părinți stareți și preoți de parohie care l-au avut ca duhovnic pe părintele arhimandrit Emilian.

În cadrul Sfintei Liturghii, soborul slujitorilor a înălțat rugăciuni de pomenire pentru sufletul părintelui Emilian Panait, duhovnicul a sute de fii și fiice duhovnicești, de la a cărui trecere în veșnicia lui Dumnezeu s-au împlinit șapte ani.

După încheierea Sfintei Liturghii, soborul slujitorilor, cărora s-a adăugat și Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în glasuri de sfinte cântări, s-au deplasat la mormântul părintelui arhimandrit Emilian Panait, aflat în latura de Nord-Est a bisericii, pentru a oficia slujba Parastasului. Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre lucrarea duhovnicească a creștinilor sub ocrotirea rugăciunilor duhovnicilor. Prin viața lor sfântă, chiar dacă nu sunt trecuți în rândul sfinților, acești nevoitori din mănăstiri continuă să se roage și să mijlocească mântuirea fiilor și fiicelor duhovnicești din Cerul lui Dumnezeu:

„Orice rugăciune pe care o săvârșim se sfârșește cu un stih pe care îl zicem mereu: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisus Hristos și Fiul Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Prin acest stih noi ne încredințăm sfinților, sfântului protector al mănăstirii, sfântului protector al celui care a plecat, sfântului protector al nostru, după semnificația zilei și mersul liturgic al timpului liturgic pe care noi îl umplem cu slujbele noastre și cu rugăciunile noastre. Aici s-a pomenit Sfântul Emilian, Sfântul Nicolae, sfinții la care facem pomenire în ziua de astăzi și alți sfinți. Dar după ce terminăm pomenirea sfinților care sunt înscriși în calendar sau în cărțile liturgice, avem această expresie: sfinților părinților noștri, care se referă la fiecare duhovnic și la fiecare părinte, pentru că fiecare duhovnic este un părinte și sfânt părinte, după cum mărturisim în limbajul liturgic. Ei sunt cei cărora ne încredințăm rugăciunile și care ne-au primit cu dragoste în casă, și atunci acești părinți sunt cei de aproape ai noștri, care după modelul celor care au viețuit la început, după cum mărturisesc sfinții apostoli, în Antiohia, se numeau sfinți. Deci erau sfinți, dar nu erau canonizați, cum facem noi astăzi, după o rânduială specială. Deci iată că sunt sfinți știuți și neștiuți. Sfinți care s-au născut și care trăiesc cu viață de sfințenie, întreaga lor viață și nu sunt pomeniți în calendar”.

Referindu-se la părintele arhimandrit Emilian Panait, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre calitățile sale duhovnicești, el fiind un iubitor al Sfintei Liturghii. Duhovnic și rugător pentru ucenicii săi cât timp le-a fost părinte duhovnicesc, după trecerea sa la cele cerești părintele Emilian continuă să slujească Liturghia Cerească împreună cu Hristos și să îndrume pe ucenicii săi spre Împărăția lui Dumnezeu:

„Era un om iubitor de liturghie. Când ești iubitor de liturghie înseamnă că ești iubitor de Dumnezeu, Care se dăruiește, se împarte și niciodată nu se desparte, se mănâncă și niciodată nu se epuizează. El rămâne întreg în toată integralitatea Sa și cel care are conștiința liturgică știe că se întâlnește cu Dumnezeu de fiecare dată în liturghie. Noi actualizăm timpul lui Dumnezeu și ne întâlnim și cu sfinții, cu duhul lor și ne întâlnim și cu Hristos, Care este de fapt nădejdea și scopul mergerii noastre către Eshaton, pentru a ne întâlni cu El față către față în transcendentul divin. Ori el, de șapte ani cred că slujește în soborul din Liturghia Cerească, slujită de Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Toate rugăciunile și amintirile noastre se unesc ca un buchet astăzi și le punem respectuos pe mormântul lui în semn de prețuire și de cinstire pentru că majorității celor de aici le-a arătat drumul către Împărăția lui Dumnezeu”.

Tot în cadrul acestui eveniment, în atmosfera de pioasă rugăciune și adâncă reculegere, părintele arhimandrit Pimen Costea, unul dintre fiii duhovnicești ai părintelui Emilian, a prezentat volumul „Părintele Emilian – un iubitor al Liturghiei”, apărut anul acesta la Editura Filocalia a Arhiepiscopiei Romanului și Bacălui. În cuvântul său, părintele vicar a subliniat faptul că volumul evidențiază câteva virtuți ale părintelui Emilian între care fidelitatea față de adevăr, iubirea slujirii liturgice, dinamismul lucrării și ascultării monahale, statornicia nevoinței și înstrăinarea de cele materiale, lucrări care definesc profilul său duhovnicesc și supranumele de om al credincioșiei:

„Cartea aceasta îl prezintă pe Părintele Emilian ca fiind un om al credincioșiei și un om al dinamismului duhovnicesc. Credincioșia nu este un termen uzitat, nu este un termen pe care să-l auziți foarte des și să-l folosim foarte des, pentru că el este, de fapt, un cumul de virtuți și n-am să mă opresc decât la patru dintre ele care îl divinesc din plin pe Părintele Emilian. Credincioșia Părintelui Emilian s-a manifestat în mod plenar, prin fidelitatea față de adevăr, adevăr pe care l-a iubit și care l-a definit. A urât minciuna din toată ființa lui și totdeauna spunea că tatăl minciunii este cel rău. A iubit adevărul și nu adevărul ca formă de expresie, ci adevărul care este definit în însăși persoana lui Dumnezeu. [...] Nu a vrut în niciun fel să iasă din cuvântul mai marilor săi, așa cum nici din cuvântul lui Dumnezeu nu și-a dorit să iasă într-un fel. A fost un om cu totul al rugăciunii, care l-a făcut să fie într-o totul dinamic. A fost un om al adevărului, un om al fidelității, un om al duhului. Al duhului în sensul că era total lipsit de vreo pretenție materială. A pus absolut totul în slujba bisericii. A dăruit totul miresei pe care a iubit-o. Însă și persoana sa a fost dăruită bisericii. Și cu timp sau fără de timp a slujit biserica, de noapte până noapte. Și o altă lucrare a fost statornicia. Un om al statorniciei adevărate. Acolo unde era pus să lucreze, până nu termina, nu pleca. A rămas fidel, statornic, în adevăr și un om al duhului. Și acum, ceea ce veți găsi în paginile acestei cărți, vă va vorbi despre dinamismul Părintelui Emilian. Un om de acțiune, nu doar în cele materiale, nu fiind un ctitor al bisericilor, un ctitor de ziduri, ci un om dinamic în cele duhovnicești”.

În încheiere, stavrofora Lucia Chirvase, stareța Mănăstirii Ciolpani, a mulțumit celor doi ierarhi și soborului slujitorilor pentru împreuna rugăciune și pentru cuvântul de învățătură, exprimându-și nădejdea că părintele Emilian continuă să se roage pentru obștea monahală și pentru ucenici din Cerul lui Dumnezeu:

„El acolo unde este, suntem convinși că se roagă pentru noi așa cum a amintit părintele Pimen. Continuă să ne pomenească în fața lui Dumnezeu și a spus la un moment dat că acolo dacă mă duc, eu nu o să vă uit, acolo n-am altceva de făcut, numai o să mă rog pentru voi și voi să aveți grijă să fiți cuminți”.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul de maici al Mănăstirii Ciolpani.

***

Date biografice:

Arhimandrit Emilian Panait 

S-a născut la data de 28 aprilie 1929 în comuna Piscu, județul Galați, fiind al șaselea dintre cei 11 copii ai părinților Anton și Vasâlchia;

Între 1936-1943 a urmat școala primară în comuna natală;

În perioada 1943-1947 a fost elev la Arsenalul Marinei Regale din Galați;

La data de 2 iunie 1949 a fost închinoviat ca frate la Mănăstirea Bogdana, județul Bacău;

Între anii 1950-1952 a fost elev al Seminarului Monahal de la Mănăstirea Neamț;

La 9 martie 1951 a fost tuns în monahism pe seama Mănăstirii Bogdana, primind numele Emilian și ca având naș de călugărie pe arhimandritul Benedict Ghiuș;

Între anii 1952-1956 a fost paraclisier al Catedralei episcopale „Cuv. Parascheva” din Roman;

În perioada 1956-1961 a fost viețuitor al Mănăstirii Nechit, județul Neamț;

În ziua de 5 ianuarie 1958 a fost hirotonit diacon de Episcopul Romanului, Teofil Herineanu;

În ziua de 6 ianuarie 1958 a fost hirotonit preot de același ierarh;

În ziua de 9 martie 1958 a fost hirotesit duhovnic;

În perioada aprilie 1958-octombrie 1958 a fost preot paroh la Parohia Bălăneasa, județul Bacău;

La data de 12 ianuarie 1961 intră sub incidența rigorilor decretului 410/1959;

Între anii 1961-1972 se stabilește la Roznov împreună cu protosinghelul Nicodim Manea;

Între anii 1972-1974 a fost preot slujitor și duhovnic al Mănăstirii Agapia-Neamț;

În perioada 1974-1977 a fost preot paroh la Măldărești-Protopopiatul Bacău;

Între anii 1975-1979 urmează cursurile Facultății de Teologie din București. La absolvire, susține lucrarea de licență „Virtutea dragostei în gândirea Sfântului Maxim Mărturisitorul”, la catedra de Morală a pr. Prof. Dr. Dumitru Radu;

Între anii 1977-1982 a fost preot slujitor și duhovnic al Mănăstirii Sihastru – Vrancea;

În perioada 1982-1987 a fost mare ecleziarh al Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși;

În anul 1987 a fost ales stareț al Mănăstirii Runc-Bacău;

În anul 1991 începe lucrările de construcție a Mănăstirii Ciolpani și întemeiază obștea de călugărițe a acesteia;

În anul 1997 organizează și coordonează târnosirea Bisericii „Sf. Mare Mucenic Emilian de Durostorum” din incinta Mănăstirii Ciolpani, oficiată de PS Eftimie, Episcopul Romanului;

 După o viață de nevoință închinată slujirii lui Dumnezeu, duminică, 2 iunie, la ora 22.00, sufletul Părintelui Emilian Panait s-a mutat la ceruri, fiind purtat în rugăciune de obștea Mănăstirii Ciolpani și de fiii și fiicele duhovnicești. (Pr. Valentin Băltoi)