Slujbele Postului Mare au debutat la Catedrala arhiepiscopală din Roman

Luni, 14 martie, în prima zi a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a participat la slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman.

Într-o atmosferă de adâncă trăire duhovnicească prilejuită de intrarea în Postul Mare, înconjurat de preoții slujitori la Catedrala arhiepiscopală și de credincioșii prezenți în număr mare la acest popas de rugăciune, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul (660-740), răspunsurile la strană fiind date de Corul „Laudamus” al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec Ștefănescu” din Roman dirijat de părintele diacon Vlad Samoilă.

După rostirea cu glas tânguitor a stihurilor canonului de pocăință, ritmate și secondate de cântarea stranei „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă”, ce amintește de rugăciunea smerită a vameșului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a îndemnat pe credincioșii prezenți să înmulțească rugăciunea, să desăvârșească postirea și să nu uite să-și manifeste iubirea milostivă față de semenii aflați în necazuri. De asemenea, ierarhul a vorbit despre semnificațiile acestui canon de pocăință, amintind, între altele, faptul că textul acestor imnuri este un permanent dialog al creștinului cu propria conștiință, o adâncă tânguire pentru faptul că nu a urmat pilda frumoasei viețuiri a personalităților a căror viață este relatată de Sfintele Scripturi, un strigăt tânguitor și o nesfârșită dorință de întoarcere la viețuirea curată prin nevoința pocăinței.

De asemenea, pentru prima săptămână din Postul Mare, în Catedrala arhiepiscopală au fost așezate spre venerare icoanele sfinților ocrotitori ai tinerilor, ce vor fi purtate în procesiunea din Duminica Ortodoxiei, prima duminică din Postul Mare, organizată de Protopopiatul Roman în colaborare cu Centrul eparhial.

Slujbele specifice acestei perioade liturgice se vor desfășura la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman în conformitate cu programul anunțat și postat pe Site-ul oficial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului epr.ro. (Pr. Valentin Băltoi)