Slujba Vecerniei la Parohia „Sfântul Nicolae” din Trifești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la ceas de Lumină Lină, în ajun de prăznuire a Sfântului Ierarh Nicolae, în Parohia Trifești din Protopopiatul Roman un sobor de preoți consilieri și inspectori eparhiali, de preoți slujitori de la parohiile învecinate, dar şi alţi slujitori din Arhiepiscopie, au oficiat slujba Vecerniei unită cu slujba Litiei.  Protos a fost preotul Gheorghe Paleu, consilier eparhial la sectorul patriomoniu bisericesc.

În ajunul sărbătorii, slujba Vecerniei şi a Litiei a fost săvârşită de un sobor de 11 preoţi. Din toate colţurile comunei Trifești au urcat la biserică mulţime de credincioşi care au evlavie la blândul și marele Ierarh Nicolae. Delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepscop Ioachim la acest eveniment a fost preotul Gheorghe Paleu, consilier eparhial la sectorul patriomoniu bisericesc.

La finalul slujbei, cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele consilier eparhial Gheorghe Paleu. Acesta a vorbit despre viața Sfântului ierarh Nicolae, despre minunile sale săvârșite în timpul vieții pământești, dar și despre ajutorul grabnic și nemijlocit la Dumnezeu pentru toți creștinii care îi cer ajutorul în necazuri și în nevoi.

De asemenea, parohul Bisericii Trifești, pr. Laurențiu Segneanu, care este și inspector eparhial la Corpul de inspecție bisericească din cadrul Administraței Eparhiale, a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru împreuna-rugăciune şi împreuna-slujire. La final, toţi cei prezenţi s-au închinat la icoana Sfântului Ierarh Nicolae și la icoana Maicii Domnului de la Trifești, după care au fost miruiţi şi au primit mici daruri duhovnicești.

...

Sfânta Icoană Făcătoare de Minuni de la Trifeşti o întruchipează pe Maica Domnului împreună cu Pruncul Iisus. Ea este cunoscută de către credincioşi sub numele: Sfânta” sau “Sfânta de la Trifeşti”, fiind singura icoană făcătoare de minuni din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului aflată într-o biserică de mir.

(pr. Daniel Marari)