Sâmbătă, 13 aprilie, a avut loc redeschiderea Bibliotecii „Radu Rosetti”, din Municipiul Onești, după un amplu proces de modernizare și digitalizare. La eveniment a luat parte și părintele Nicolae Zaharia, protoiereu al Protopopiatului Onești, alături de un sobor de preoți.
Răspunzând invitației domnului director Ionuț Tenie, clericii au oficiat o slujbă de sfințire, binecuvântând această frumoasă lucrare și rugându-se lui Dumnezeu pentru trimiterea gândurilor înțelepte tuturor celor ce vor beneficia de serviciile culturale ale acestei instituții oneștene.
În cuvântul adresat celor prezenți, părintele protoiereu a transmis gândurile de felicitare pentru tot ceea ce s-a realizat și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a evidențiat rolul important pe care îl are biblioteca pentru dezvoltarea culturală a societății și a amintit de frumoasa, rodnica și îndelunga colaborare dintre această instituție și Protopopiatul Onești.
La eveniment au participat și reprezentanți ai autorităților locale și centrale, oameni de cultură a urbei oneștene, cadre didactice precum și un grup de copii.